Primul iesean internat la Spitalul de Boli Infecțioase cu coronavirus a fost externat. Este vorba despre bărbatul de 42 de ani, din Nicolina.
Ieşeanului i s-au făcut două teste consecutive și amândouă au ieșit negative. El va sta în izolare acasa încă 14 zile.
Citiţi mai jos comunicatul autorităţilor.
“În momentul de faţă sunt în total 19 persoane infectate cu COVID-19 şi care se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienţilor este bună. In urma testelor efectuate a fost externat un barbat de 42 de ani, ca fiind vindecat. Conform procedurilor acesta va fi monitorizat si se izola la domiciliu pentru o perioada de 14 zile. Se află în curs de desfăşurare anchetele epidemiologice pentru toate persoanele internate, ceea ce înseamnă că se identifică contacţii acestora şi traseele pe care bolnavii le-au avut de la intrarea în ţară.
2. Conform ultimelor centralizări, un număr de 90 de persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate. Acestea au ajuns în judeţul Iaşi prin convoaiele organizate dinspre punctele de trecere a frontierei din zona de Vest şi din Sud, precum şi prin Aeroportul Iaşi.
3. Un număr de 865 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate zilnic de catre epidemiologii Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi. Mai menţionăm că 54 persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare.
sursa ZIARUL DE IASI