RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Studiu: Cei care au făcut Covid sunt de două ori mai predispuși la alte afecțiuni decât restul oamenilor

Persoanele care au fost bolnave de Covid au un risc de două ori mai mare decât restul ca să aibă ulterior alte probleme de sănătate, arată un amplu studiu făcut în Statele Unite. Cele mai întâlnite sunt simptomele respiratorii și durerile de mușchi și oase.

Una din cinci persoane cu vârsta între 18 și 64 de ani, care a avut Covid, suferă de simptome în urma infecției. În cazul celor de peste 65 de ani, proporția e de unu la patru.

Studiul autorităților sanitare americane confirmă rezultatele cercetărilor anterioare care au estimat la circa 20 până la 30% numărul persoanelor care se confruntă cu simptome Covid pe termen lung.

Centrele pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite au comparat simptomele resimțite de peste 350.000 de pacienți care au avut Covid cu cele ale pacienților care nu au fost infectați cu coronavirus în perioada martie 2020 și noiembrie 2021.

  

Pentru toate grupele de vârstă riscul cel mai crescut a fost cel pentru simptome respiratorii şi embolii pulmonare (cheaguri de sânge) care blochează o arteră pulmonară, ceea ce poate fi fatal.

Autoritățile sanitare americane precizează că studiul nu a ţinut cont de statutul de vaccinare al pacienţilor şi a fost realizat înainte de apariţia variantelor aflate în prezent în circulaţie.

radio romania

Related posts

Gripa face ravagii, în continuare, în tot judeţul. Majoritatea au gripă de tip B sau de tip AH1N1

Redacția

Aproximativ 30% din populația Pașcaniului ar fi fost deja imunizată cu o doză

Marius Parteni

Simptomele banale ascundeau o boală devastatoare: De la slăbiciune ori senzaţie de vomă la cancer cu metastaze

Redacția
Încarcă...