RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Strigătul unei victime care a băut spirt, înainte de moarte: „Nu mai văd! Mă doare în interior“

Victime ale demonului alcool, persoanele decedate din dosarul spirtului ucigaş consumau acest tip de băutură de mai mulţi ani. Era mai ieftin şi producea efecte mult mai rapid decât alte băuturi alcoolice. Una dintre victime, de pildă, a băut două peturi şi jumătate de spirt toxic, pe care le cumpărase de la magazinul din sat. Nu a mai apucat decât să se plângă fiicelor, telefonic, că o doare foarte tare burta. În scurt timp, a murit u o altă victimă s-a văitat unui apropiat că nu mai vede şi că o „doare interiorul“. “Ziarul de Iaşi“ prezintă identităţile tuturor celor 10 ieşeni care au murit intoxicaţi cu spirtul otrăvitor al arabilor.

Semnalul de alarmă în dosarul alcoolului sanitar produs cu metanol – în loc de etanol – a apărut la mijlocului lunii trecute, la Brăteşti, comuna Stolniceni Prăjescu. În acest sat, firma SC Dosife SRL deţine trei magazine, iar administratorul Leonte Letea a cumpărat pe 13 aprilie 60 de peturi de spirt de la Iaşi, de la depozitului lui Ciprian Barticel. Cele patru victime din Brăteşti, Grigore Ermalai, Ana Lulea, Varvara Onofrei şi Alexa Teofan, erau cunoscute în comunitate ca fiind consumatoare de băuturi alcoolice, în special alcool sanitar „Mona“. Uneori, victimele se adunau acasă la Onofrei şi consumau spirtul împreună, după ce îl treceau, în prealabil, prin pâine.

Prima victimă a fost Varvara Onofrei. Pe 15 aprilie, după ora 9.00, într-un interval de câteva minute, ea a discutat telefonic cu ambele fiice. În timpul discuţiilor, s-a plâns că o doare foarte tare burta. Una dintre fiice a mers la casa mamei sale abia câteva ore mai târziu şi a găsit-o moartă în pat. În casă se aflau trei peturi de „Sante Med“: două goale şi încă unul pe jumătate plin. Câteva ore mai târziu, doi locuitori din Brăteşti, Ioan Oprea şi Sidor Pavel, au găsit-o moartă în casă şi pe Ana Lulea. În casa ei s-au descoperit două peturi goale de „Sante Med“. Ştiind că şi Grigore Ermalai obişnuia să bea spirt, Ioan Oprea a fugit repede şi la casa acestuia. L-a găsit aproape inconştient. Oprea a sunat la 112, iar la casa victimei a ajuns o ambulanţă. Echipajul a considerat că e vorba de o beţie şi că Grigore nu trebuie dus la spital. A doua zi dimineaţă, acelaşi Oprea a mers din nou la casa lui Grigore Ermalai, pe care l-a găsit mort, în pat. În locuinţa bărbatului au fost găsite cinci peturi de spirt „Mona“ şi una „Sante Med“. Tot în Brăteşti locuia şi Alexa Teofan. Pe 23 aprilie, acesta a fost vizitat de o rudă mai îndepărtată, căreia i s-a plâns că nu mai vede.

„Nu vă văd, dar văd camera. Mă doare în interior“, le-a spus Teofan rudei şi soţiei sale. Bătrânul a refuzat însă să fie dus la spital, pentru că nu avea asigurare medicală. Spre seară, bărbatul a murit. După ce a fost făcută legătura dintre decese şi anchetatorii au ajuns la Brăteşti, la magazinele din sat au mai fost găsite 11 din cele 60 de peturi de „Sante Med“. Nu tot spirtul ar fi fost vândut sătenilor, a susţinut patronul, care a declarat că o parte ar fi fost folosită la dezinfectarea magazinelor.

  

Victime şi din alte localităţi

Pe 17 aprilie, după miezul nopţii, Ionela Savei, din satul Poiana, comuna Deleni, a murit într-o ambulanţă, la finalul a două zile de suferinţă. În acel interval a durut-o capul teribil şi nu a mai văzut, tot din cauza spirtului contrafăcut. Un alt deces a fost înregistrat pe 22 aprilie, la Hărmăneşti. În acea seară, Neculai Loghin a sunat la 112 şi a cerut ajutor pentru fratele său, Dumitru, care se simţea foarte rău. El a fost găsit mort de echipajul medical ce a ajuns la casa sa. Victima băuse aproximativ 100-150 de ml de spirt „Sante Med“, conform datelor din dosar, suficient cât să moară. În aceeaşi zi, Costel Cotonogu, din Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, a început şi el să acuze dureri atroce în zona pieptului şi a stomacului. Ieşeanul a fost găsit viu de echipajul medi cal chemat la casa sa, însă, a doua zi, a murit la Spitalul „Sfântul Spiridon“.

Cotonogu băuse o gură de spirt, 30 de ml. Lichidul avea însă o concentranţie de metanol de 451,21 g/l, potrivit analizelor de specialitate. În satul Andrieşeni, şi Adriana Cuzub era cunoscută de săteni ca fiind consumatoare de spirt. Ea a fost găsită moartă în curte, de Florin Cojocaru. Cumpărase spirtul de la magazinul I.F. Neamţu Gheorghe, din sat, care la rândul său îl cumpărase de la Iaşi. O altă victimă a fost Elena Savu, din comuna Sineşti, care a murit lângă concubinul ei, Valică Totoi, după ce a băut, de asemenea, din spirtul otrăvitor.

Apărarea arabilor

Cei doi arabi care au fost arestaţi în acest caz, Ali Dawoud (65 de ani) şi Fuad Ahmmed (57 de ani), au recunoscut în instanţă că au contrafăcut alcoolul sanitar, conform unor surse juridice. Ei au încercat însă să minimalizeze acuzaţia de ucidere din culpă, apărându-se că lichidul nu era destinat ingerării. Potrivit unor surse judiciare, în faţa judecătorilor, arabii ar fi prezentat chiar eticheta ce era pusă pe sticle şi în care scrie că lichidul este pentru uz extern. „Am formulat contestaţie, şi sper ca judecăto rii de la Tribunalul Iaşi să dispună o măsură proporţională în cauză, prin raportare la situaţia inculpatului şi la cele reţinute în sarcina sa. Situaţia este impresionantă şi şocantă deoarece au decedat persoanele respective, însă a cest aspect nu ar trebui să in flu enţeze obiectivitatea magistraţilor“, a precizat Anca Dră goi, avocata lui Faud.

continuare pe www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

DSP Iași: Informații utile pentru perioada 30 noiembrie 2022 – 5 decembrie 2022

Redacția

Iată de ce este importantă parcurgerea etapei a doua de acreditare de către Spitalul Municipal de Urgență Pașcani!

Marius Parteni

Muşcata din fereastră, medicamentul pentru piele

Redacția
Încarcă...