Administrația Joe Biden intenționează să intensifice alianța de securitate a Statelor Unite cu Australia și Marea Britanie (AUKUS), afirmă oficiali guvernamentali de la Washington, pe fondul tensiunilor cu Beijingul.
Alianța AUKUS (Australia, Marea Britanie, SUA) a fost creată în 2021, pentru a aborda preocupările comune generate de ascensiunea militară a Chinei. Prima inițiativă majoră vizează un contract de 245 de miliarde de dolari, pentru a ajuta Australia să se doteze cu submarine propulsate nuclear.
Brian Burton, expert în Afaceri Internaționale și în Politici industriale militare în cadrul Pentagonului, a declarat la Târgul Aviatic Farnborough din Marea Britanie, că unul dintre obiectivele AUKUS este coordonarea producției de apărare în SUA, Marea Britanie și Australia.
”Lucrurile pe care le facem, în special în materie de reglementare, au rolul de a deveni permanente”, a afirmat Brian Burton, citat de agenția Reuters.
Matthew Steinhelfer, consilier în cadrul Departamentului de Stat de la Washington, a salutat sprijinul acordat de Congresul SUA alianței AUKUS.
”Suntem foarte optimiști, vom trece la acțiuni majore și îndrăznețe, acestea vor fi factor esențial pentru AUKUS”, a subliniat Matthew Steinhelfer.
”Evaluăm sistemele celor trei țări, eliminăm barierele din calea interoperabilității”,
» Citește continuarea pe pagina autorului


