RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
SănătateȘtirea zilei

Spitalul de Pneumoftiziologie va fi reabilitat. A fost lansată licitația

Consiliul Județean (CJ) Iași a lansat licitația pentru reabilitarea corpului C1 al Spitalului de Pneumoftiziologie, iar valoarea contractului a fost estimată la peste 33 milioane lei, fără TVA, în condițiile în care finanțarea ar urma să fie asigurată prin intermediul unui program național de consolidare a clădirilor cu risc seimic.

Licitația este de proiectare și execuție, conform anunțului din sistemul național de achiziții publice. În primă instanță, câștigătorul licitației va elabora toate documentațiile tehnice, inclusiv la nivel de detalii de execuție, și, ulterior, va putea demara lucrările. Intervențiile asupra imobilului vor fi făcute la fiecare nivel, iar printre lucrări se numără: consolidarea structurilor de beton, reabilitarea termică, refacerea instalațiilor (inclusiv cele de fluide medicale) și recompartimentări interioare, conform apix.

Companiile interesate de lucrare trebuie să depună oferte cel târziu pe 21 august, iar un câștigător ar putea desemnat în cel mult șase luni. În ceea ce privește criteriile de atribuire, componenta financiară (prețul cel mai scăzut) are o pondere de 40%, celelalte criterii ținând cont de experiența specialiștilor implicați în proiect și graficul de execuție a lucrărilor.

tele m

  

Related posts

În ultimele 24 de ore au fost raportate 190 de infecții

Redacția

Ministerul Sănătății: În centrele de evaluare COVID va putea merge orice persoană care are test pozitiv, pentru evaluarea stării de sănătate și pentru a primi tratament antiviral gratuit

Redacția

Starea victimelor din accidentul de la Ruginoasa: Unul dintre șoferi, un bărbat de 72 de ani, se află în stare gravă și a fost operat de urgență

Oana
Încarcă...