Media salariilor lunare ale celor din conducerea Curții de Conturi ajunge la circa 27.000 de lei, în cazul președintelui instituției fiind de aproximativ 28.000 de lei. În schimb, primul om în stat ia o leafă lunară de circa 15.000 de lei.
Parlamentul decide noii oameni care vor veni la șefia Curții de Conturi FOTO Inquam Photos
Curtea de Conturi este instituția care controlează modul de administrare și întrebuințare a banilor publici de către instituții, având un rol-cheie în statul român. Asemenea responsabilități sunt răsplătite cu venituri pe măsură pentru cei de la conducere. Președintele Curții de Conturi, Mihai Busuioc, instalat la șefia instituției în epoca Dragnea, în 2017, a încasat în 2022 (anul fiscal aferent declarației de avere depuse în iunie 2023) 335.832 de lei, ceea ce înseamnă un salariu lunar net de aproximativ 28.000 de lei.
Vicepreședintele Curții de Conturi, Vasile Cosmin Nicula, a avut un venit asemănător, adică a primit de la instituție 324.156 de lei, cu o medie lunară de 27.000 de lei.
Salariu și două pensii
Celălalt vicepreședinte al Curții de Conturi, Ilie Sârbu, a încasat 325.130 de lei (o medie lunară de 27.100 de lei).
» Citește continuarea pe pagina autorului


