
Spitalele din Iaşi declarate unităţi medicale suport sunt pline ochi cu bolnavi de SARS-COV-2. La Spitalul de Boli Infecţioase iar nu mai sunt locuri pentru persoanele confirmate şi nici pentru suspecţi. La terapie intensivă sunt disponibile, însă, trei locuri.
Pentru a face faţă numărului mare de persoane infectate cu COVID-19, cei de la Spitalul CFR au mai pus la dispoziţie încă 20 de paturi.
Şi Spitalul de Recuperare a intrat în lupta cu noul virus care a afectat o lume întreagă. Aici sunt internaţi cei asimptomatici.
„Mulţumim colegilor de la celelalte spitale care s-au mobilizat să ne ajute”, a spus Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase.
Din cele peste 1200 cazuri care au fost la Spitalul de Boli Infecţioase de la începerea stării de urgenţă şi până acum medicii nu au avut de tratat conjunctivite.
„Aceste afecţiuni nu sunt determinate de SARS-COV-2, ci de infecţii de orice fel care se transmit prin mâna insuficient spălată. Conjunctivita este caracteristică altor virusuri cu transmitere respiratorie cum sunt adenoviruşii. Ochelarii de protecţie sunt o siguranţă în plus ca din zona periorbitară sau pernazală să nu ajungă la nări posibile particule infectante”, a spus dr. Carmen Dorobăţ.


