RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

Şoşoacă spune că a fost bătută de Scântei: „Îmi voi lua inclusiv permis de port-armă”

Senatoarea Diana Şoşoacă a anunțat că a depus plângere împotriva preşedintelui Comisiei juridice din Senat, Iulia Scântei, deoarece ar fi fost băută. „Îmi voi lua inclusiv permis de port-armă şi o să solicit pază non-stop”, a mai spus ea.

„În acest context îmi voi lua inclusiv permis de port-armă şi o să solicit pază non-stop, dacă inclusiv în Parlamentul României eşti bătut ca senator. România nu e stat de drept. În România s-a instaurat dictatura. Păi în Rusia e mai multă democraţie decât în România de o mie de ori. Şi în China e democraţie”, a spus Diana Şoşoacă.

Ea a mai spus că a depus plângere penală împotriva preşedintelui Comisiei juridice din Senat, Iulia Scântei, împotriva „senatorului care m-a lovit cu pumnul în piept” şi a doi angajaţi ai Senatului.

Marți, Diana Şoşoacă a provocat, din nou, un scandal în Parlament, după ce a intrat cu forţa în Comisia Juridică, unde a fost invitată pentru a fi audiată înainte de a fi sancţionată pentru comportamentul din Senat.

  

Scandalul a pornit după ce preşedintele comisiei i-a cerut senatoarei să poarte mască.

„Eu nu port porcăria aia de mască. Doamnă, am mască, da? Potrivit legii 55 nu se precizează ce mască trebuie să port. Nu faceţi spectacol cu mine aici şi vă rog să îmi arătaţi articolul din lege unde scrie cum arată o mască. Daţi-mi articolul care spune cum arată masca, să-mi acopere gura şi nasul?”, a spus ea.

Senatoarea a intrat cu forţa în sală, păzită de doi angajaţi ai Senatului, şi a susţinut că „s-a dat ordin să fiu bătută”.

Aflați amănunte de pe digi24.ro.

Related posts

Sondaj comandat de USL: Intră și vezi cum stau candidații din Pașcani înaintea alegerilor din 9 decembrie

Răzvan Grecu

Comunicat de presă: Întrevedere a membrilor Comisiei pentru transporturi şi energie din Senatul României cu membrii Comisiei pentru politică externă din cadrul Senatului Republicii Uzbekistan

Redacția

PSD câștigă alegerile la Pașcani! AUR, PNL, SOS, POT și USR urmează în clasament!

Marius Parteni
Încarcă...