Curtea de Apel București a dat luni decizia în cazul procesului dintre CSA Steaua și FCSB privind palmaresul, anunță GSP.ro.
Astfel, CSA Steaua rămâne cu palmaresul din perioada 1947-1998, in timp ce intervalul 1998-2003, cel pe care „militarii” doreau să îl obțină, rămâne indecis. Nu aparține nici celor de la CSA, nici celor de la FCSB!
Cele două părți pot depune recurs în 30 de zile de la comunicarea deciziei, care se va depune la Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și familie
”Anulează în parte sentința apelată și rejudecând: Admite excepția lipsei calității procesuale a reclamantului CSA în privința cererii având ca obiect dreptul la palmares pentru perioada 1998-2003 și respinge cerere în consecință.
Respinge cererea conexă privind constatarea dreptului de a utiliza, în perioada 2003-2017, palmaresul fostei echipe de fotbal profesionist „Steaua București” ca neîntemeiată. Menține dispozițiile sentinței referitoare la soluția în privința constatării că palmaresul echipei de fotbal Club Sportiv al Armatei „Steaua București” din 1947 și până în 1998 aparține reclamantului CSA și referitoare la soluția dată cererii conexe vizând perioada 1947-2003.
Respinge cererea conexă privind constatarea dreptului de a utiliza,
» Citește continuarea pe pagina autorului


