Sindicatul Învătământ „SPIRU HARET” Iaşi, reprezentat prin Preşedinte Prof. Mirel Pristavu anunţă o victorie în premieră în justiţie, pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din unităţile de învăţământ preuniversitar din Judeţul Iaşi, şi anume câştigarea primelor 12 procese privind dobânda pe care statul român trebuie să o plătească acestor salariaţi.
Această dobândă reprezintă neplata la timp a drepturilor băneşti câştigate pe Legea 221/2008, în baza căreia s-a făcut salarizarea în perioada oct.2008 – dec. 2009( creşterile salariale de 34% care au fost câştigate în instanţă şi care se plătesc eşalonat datorită ordonanţelor de urgenţă date de guvern).
Astfel, pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din unităţile: Lic. M. Costin Paşcani, Şcoala I. Cantacuzino Paşcani, Lic. N. Iorga Paşcani, Şcolile Blăgeşti şi Sodomeni Paşcani, Şc. Topile, Şc. Ruginoasa, Şc. Pîrcovaci, Şc. Maxut, Şc. Poiana, Şc. Scobinţi şi Şc. D. Sturza Popeşti se va calcula şi dobândă la sumele pe care le au de primit pe sentinţele civile.
Precizăm că sunt pe rolul instanţelor şi aşteptăm finalizarea a încă 52 de dosare pe aceeaşi speţă.
De asemenea Sindicatul ne-a anunțat şi de câştigarea Distincţiei Gheorghe Lazăr pentru Colegiul Naţional M. Sadoveanu Paşcani şi Colegiul Naţional Stefan cel Mare Hîrlău şi aşteptăm finalizarea proceselor pe aceeaşi speţă pentru Liceul Economic Nicolae Iorga Paşcani, Liceul Miron Costin Paşcani, Grădinița cu Progra Prelungit nr 2 şi Grădinița cu Progra Prelungit nr 3 Paşcani.
Citește și {loadposition articlescategoryload}


