Sindicatul care apără drepturile angajaților din Spitalul CF Pașcani a reacționat astăzi la anunțul conducerii unității medicale potrivit căruia “negocierile pentru noul contract colectiv de muncă au intrat în impas”. 
Acest punct de vedere a fost exprimat de conducerea spitalului prin intermediul unui comunicat de presă.
Motivul exprimat de conducerea spitalului pentru care negocierile nu au continuat a fost acela că reprezentanții sindicatului nu ar fi putut prezenta documentele de reprezentativitate. Doina Cucoș, lidera de sindicat susține că motivul ar fi altul.”Ne-am prezentat la negocieri, după doi ani și ceva de procese pe care le-am avut. Am adus la cunoștiința conducerii faptul că avem întocmit un document semnat de 60 de sindicaliști, nemulțumiți de faptul că iar nu se dau tichetele de masă. Am vrut să depun această hârtie, ne-am manifestat toată deschiderea pentru negocieri, dar se pare că nu este posibil. Salariații își vor tichetele de masă înapoi. Manipulările de presă și declarațiile pompoase nu țin loc de tichete. Oamenii au muncit și își vor drepturile”, ne-a declarat Doina Cucoș.
Din motive necunoscute conducerea unității nu a mai dat tichetele de masă salariaților pentru luna decembrie. Oamenii ar fi trebuit să le primească în luna ianuarie, dar nici până la această dată nu le-au primit.
Doina Cucoș a mai făcut o dezvăluire astăzi. Ea a susținut faptul că asupra membrilor de sindicat se fac presiuni să renunțe la calitatea de membru. Cel care face aceste presiuni ar fi directorul medical Constantin Melinte.”Există o tendiță de a se forța oamenii să plece din sindicat. Colegi de-ai mei au venit și au susținut că nu au ce face, că trebuie să se retragă din sindicat întrucât lucrează cu el”, mai spune lidera de sindicat.
Conducerea unității medicale nu a putut fi contactată pentru a prezenta un punct de vedere. Purtătorul de cuvânt al insituției, dr. Igor Velenciuc, a anunțat că nu poate să discute mâine cu presa întrucât va participa la un examen.
Citește și {loadposition articlescategoryload}


