News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Simulare ISU: Cum au reacţionat elevii din Paşcani la cutremur?!

Toţi elevii din Paşcani au luat parte astăzi la exerciţiul defăşurat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă  privind simularea unui cutremur.


 

 

Puţin după orele 12.00, elevii de la Liceul Mihai Busuioc erau deja în curtea şcolii, grupaţi pe clase, alături de profesorii lor. 
La simulare au participat toţi elevii şcolii, dar şi preşcolarii de la Grădiniţa cu Program Normal nr.6. Exerciţiul s-a desfăşurat fără incidente.

  

“Cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la cutremurul din 4 martie, 1977, Liceul  Mihai Busuioc, a realizat un exerciţiu privind modul de comportare pe timpul unui seism. La ora 12.00 s-a dat semnalul de alarmare, după care elevii s-au adăpostit sub bănci timp de treizeci de secunde. Apoi, după trei semnale scurte, elevii însoţiţi de cadrele didactice, au părăsit incinta şcolii. La simulare au participat elevii din cadrul liceului nostru, precum şi preşcolarii de la Grădiniţa cu Program Normal nr. 6 Paşcani”, a declarat responsabilul PSI, profesor Andrei Rotaru.

La fel s-a întâmplat şi în celelalte instituţii de învăţământ din oraş. Şi Primăria Paşcani a participat la simularea de cutremur. 

Mâine, 4 martie 2017, se împlinesc 40 de ani de la cutremurul din 1977. Cu acest prilej, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, a organizat o simulare de cutremur cu scopul de a pregăti populaţia pentru un cutremur puternic. 

Reguli esenţiale în caz de cutremur

Identifică cel mai sigur loc unde te poţi adăposti (ex.: pe hol sub o grindă sau sub o piesă mai rezistentă de mobilier, cât mai departe de obiecte care te pot răni: mobile suprapuse, ferestre, vitrine, lămpi, etc.);

Discută cu familia sau cu colegii de la locul de muncă şi stabiliţi cum veţi proceda;

Identifică modalitatea de a întrerupe alimentarea cu gaz şi energie electrică.

Pe timpul cutremurului adăposteşte-te în locul stabilit (Jos! Protejează-te! Ţine-te!);

Utilizarea liftului ori a scărilor reprezintă un real pericol, putând conduce la accidente grave, nedorite (deplasările pe timpul seismului vă pot dezechilibra);

După cutremur acordă primul ajutor celor afectaţi şi întrerupe alimentarea cu gaz şi energie electrică;

Asiguraţi-vă că puteţi părăsi locuinţa în siguranţă;

În lipsa unor astfel de posibilităţi, vă puteti proteja stând la podea langă un perete solid, pe genunchi şi coate, cu faţa în jos, cu palmele împreunate vă veţi proteja capul, ceafa, iar cu antebraţele, pe lateral, capul;
Dacă un cutremur vă surprinde într-un loc public, aglomerat, nu fugiţi spre ieşiri, aglomeraţia şi panica pot provoca accidentări grave.

ATENŢIE! Lucrurile acestea iţi pot salva intr-o zi viaţa!

Related posts

Mii de pelerini aşteptaţi sâmbătă la pomenirea de doi ani a părintelui Iustin de la Petru-Vodă

Redacția

Concurs pentru ocuparea funcției de consilier, organizat de Primăria Mircești

Diana Marcu

Ceartă ”explozivă” între două surori din Blăgești. Locuință cuprinsă de flăcări

Oana
Încarcă...