RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Simpozionul Internațional „Dumitru Stăniloae”, ediția din 2021. Ortodoxie și Modernitate

Evenimentul online de anul acesta, asemeni întâlnirilor de la Iași din anii trecuți, își propune să cumpănească aspecte legate de ortodoxie și modernitate, să identifice noi căi de comunicare, să înțeleagă și să construiască o prezență ortodoxă care nu se definește, automat, prin respingerea alterității moderne, ci tocmai prin surprinzătoarea capacitate de a supraviețui acesteia.

În perioada 11-14 mai a.c., în mediul online se va desfășura cea de-a VIII-a ediție a Simpozionului Internațional „Dumitru Stăniloae”, cu tema „Ortodoxie și Modernitate”. Actuala ediție își propune să cumpănească aceste aspecte, să identifice noi căi de comunicare, să înțeleagă și să construiască o prezență ortodoxă care nu se definește, automat, prin respingerea alterității moderne, ci tocmai prin surprinzătoarea capacitate de a supraviețui acesteia. Teologi, sociologi, istorici, filosofi, formatori de opinie, toți vor încerca nu să tranșeze între Ortodoxie și Modernitate, ci să arate cum poate fi credința actuală în plină modernitate. La rigoare, chiar și în ciuda acesteia.

Simpozionul este organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, împreună cu Sectorul Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor și cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, în parteneriat cu Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași și Centrul de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iașilor.

Evenimentul online va debuta miercuri, 12 mai, cu Deschiderea oficială (17:00, cu prezența IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a Pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă, Iași, a Prof. univ. dr. Tudorel Toader, Rectorul Universității Al. I. Cuza, Iași și a Pr. conf. univ. dr. Radu Preda, din partea Comitetului științific al Simpozionului) și Dezbaterea publică (18.00) intitulată „Poate fi modernitatea ortodoxă?”. Invitații dezbaterii sunt Adrian Papahagi (conferențiar, Facultatea de Litere, Cluj-Napoca), Sever Voinescu (redactor-șef, Revista „Dilema veche”), Dan Dungaciu (profesor universitar, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, București), arhid. Sorin Mihalache (lector universitar, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Iași) și pr. Radu Preda (moderatorul întâlnirii, conferențiar, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Cluj-Napoca).

  

Evenimentul va continua în zilele de 13 și 14 mai cu o serie de comunicări susținute de următorii invitați: pr. Gheorghe Popa (profesor, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Iași), Ștefan Afloroaei (academician și profesor, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, Iași), pr. Ștefan Buchiu (profesor, Facultatea de Teologie, București), Bogdan Tătaru-Cazaban (director, Institutul de Istorie a Religiilor, Academia Română), pr. Ion Vicovan (decan și profesor, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Iași), Vasilios Makrides (profesor, Facultatea de Filosofie, Erfurt), pr. Daniel Benga (profesor, Facultatea de Teologie Ortodoxă, București), pr. Ioan Moga (profesor, Universitatea din Viena), Vasile Ișan (profesor, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Iași), pr. Radu Preda (conferențiar, Facultatea de Teologie, Cluj), Nicu Gavriluță (profesor, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice), Iulian Damian (prorector și conferențiar, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Iași), pr. Viorel Sava (profesor, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Iași) și pr. Dan Sandu (conferențiar, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Iași). În încheiere, părintele profesor Ion Vicovan, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” va trasa concluziile simpozionului.

Ediția din acest an a simpozionului va continua tradiția de a se îndrepta și către mediul liceal. Programul va include o serie de întâlniri cu elevii unor licee de prestigiu din și din afara orașului Iași. Astfel, în ziua de  11 mai, o parte din invitații simpozionului vor avea discuții interactive cu elevii din șase seminarii/licee teologice ortodoxe: Iași, Agapia, Botoșani, Piatra Neamț, Dorohoi, Mânăstirea  Neamț iar în ziua de 12 mai cu elevii din cinci licee: Colegiul Național din Iași, Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Liceul Pedagogic „Vasile Lupu” și Liceul „Varlaam Mitropolitul”.

Organizat sub patronajul marelui teolog român Dumitru Stăniloae, simpozionul anual al Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași este un eveniment științific cu o largă deschidere spațiu academic de cercetare dedicat dezbaterilor teologice privind istoria și spiritualitatea bimilenară a Bisericii în viața cetății, sub aspect dogmatic, patristic, canonic, moral și liturgic.

PDF iconprogram_sids_2021.pdf

MMB

Related posts

RĂCHITENI: ȘEDINȚĂ DE C.L. AFERENTĂ LUNII OCTOMBRIE 2017 (VIDEO)

Redacția

Pe multe pârtii din ţară se schiază în condiţii bune

Redacția

Gala Excelenței în Educație! Elevii olimpici din județul Iași şi profesorii acestora au fost premiaţi astăzi pe scena Teatrului Național (video)

Redacția
Încarcă...