RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Sfârşit cumplit pentru o familie de români din Bologna. Mama şi cei trei copii au murit, după ce flăcările au cuprins apartamentul de la periferie

Trei copii mici au murit într-un incendiu izbucnit în noaptea de joi spre vineri la Bologna, în nordul Italiei, iar mama minorilor, în vârstă de 32 de ani şi originară din România, a decedat în timp ce era transportată la spital, au informat vineri pompierii.

Femeia şi copiii ei – doi gemeni de un an şi un minor de 6 ani, şi-au pierdut viaţa în incendiul care a izbucnit într-un apartament de la periferia oraşului, în pofida intervenţiei serviciilor medicale de urgenţă, a pompierilor şi a poliţiei.

Deocamdată cauza incendiului nu este cunoscută, deşi primele ipoteze se referă la un posibil scurtcircuit provocat de o sobă electrică, potrivit aceloraşi surse, citate de presa locală.

Apartamentul a fost sigilat cât timp se desfăşoară o expertiză pentru a stabili în detaliu originea incendiului, iar procuratura a deschis o anchetă. “Cu profundă durere transmitem condoleanţe în urma acestei cumplite targedii, care a distrus o tânără familie”, a declarat primarul din Bologna, Matteo Lepore.

  

observator

Related posts

Primele imagini cu fetiţa găsită moartă pe un câmp, în Arad. Noi detalii tulburătoare din anchetă

Redacția

Punea pile la DIICOT? Combinator săltat de DNA cu 30.000 de euro în buzunar

Redacția

Loteria daunelor în instanţele ieşene. Un pășcănean a stat doi ani de zile după gratii fără să fie vinovat

Redacția
Încarcă...