RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Șeful Secției 6 Rurală Pașcani, va fi cercetat sub control judiciar! Fostul manager al Spitalului Municipal profesează liniștit!

Alcoolemia în cazul șefului Secției 6 Rurală Pașcani indică valori foarte mari. Drept urmare a fost pusă în mișcarea urmărirea penală. Informațiile noastre arată că acesta avea o alcoolemie de 2,20 g/l alcool pur în sânge.

Cel mai probabil, până la finalizarea anchetei, ofițerul va fi schimbat din funcție și mutat într-un alt departament, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Iași. El a dat astăzi declarații la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani.

În seara zilei de 7 august, în jurul orelor 20.10 Cătălin Negură, șeful Secției 6 Rurală Pașcani, a fost oprit pentru un control de rutină de un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Iași. Acesta a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, fapt pentru care a fost transportat în Compartimentul de Primiri Urgențe de la Spitalul Municipal, în vederea recoltării de probe biologice.    

Nu la fel au procedat procurorii din Pașcani, atunci când vorbim de un alt nume sonor. Doctorul Costică Pânzaru a fost implicat în data de 7 noiembrie 2019 într-un eveniment rutier, pe pasajul peste calea ferată, de pe ruta ocolitoare Blăgești. În aerul expirat, aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,21 miligrame alcool pur în aerul expirat. Prima probă recoltată la spital a indicat o alcoolemie de 2.90 g/l alcool pur în sânge. La analiza efectuată la o oră distanță, a rezultat o alcoolemie 2.80 grame/litru alcool pur în sânge. În acest caz nu a fost dispusă nici o măsură față de doctorul Costică Pânzaru.

  

Șeful Secției 6 Rurală Pașcani poate contesta măsura la instanța de judecată.

Related posts

Amenzi pentru firmele care nu au pază

Redacția

Se fură până și panourile parazăpezi

Ema Roman

Asasinul lui Marian Grigore este recidivist!

Răzvan Grecu
Încarcă...