RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Șefii Primăriei promit un padoc, anunță campanie de sterilizare, dar așteaptă și sprijinul comunității!

Primăria Pașcani nu renunță la ideea amenajării unui padoc, în vederea gestionării câinilor comunitari. Subiectul a fost anunțat în conferință de presă, ce avut loc ieri, asta după ce în luna decembrie autoritatea locală făcea un apel la iubitorii de animale, să adopte un patruped.

Reprezentanții instituției susțin că își doresc amenajarea unui padoc, care să respecte toate normele din punct de vedere al condițiilor sanitare. Mai mult, ideal ar fi să poată fi amenajat un padoc,  în apropierea municipiului, nu la o distanță mare.

“În această perdioadă am discutat pe marginea acestui subiect, cu reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare, pentru a afla ce pași trebuie să parcurgem pentru a înființa un padoc. Așa cum am mai spus, ne dorim să gestionăm cât mai corect această problemă”, a subliniat primarul Marius Pintilie.

Nu este stabilit decocamdată un amplasament pentru acest obiectiv, care a fost și pe agenda publică a fostei administrații. În anul 2014 se vorbea chiar de finalizarea unui proiect tehnic, dar în cele din urmă patrupedele au ajuns la padocul gestionat de asociația din Valea Seacă. 

  

Legat de gestionarea animalelor fără stăpân, actuala conducerea a municipiului a anunțat că va demara în această primăvară o campanie de sterilizare și a făcut apel la cetățeni, cei care doresc, să adopte un animal.

Padocul unde sunt astăzi depuși câinii comunitari este plin, iar dacă nu se vor găsi soluții rapide, există posibilitatea ca unele dintre animale să fie eutanasiate.

Related posts

Studiu : cheltuielile de sărbători cresc cu 8% anul acesta, pe fondul scumpirilor, anticipate de 70% dintre cumpărători

Redacția

Când ar urma să înceapă licitaţiile pentru construcţia autostrăzii Paşcani-Ploieşti

Redacția

Corupție în Primărie: Viceprimarul Vasile Axinte a anunțat câștigătorul unei licitații cu 6 zile înainte de organizare ei!

Răzvan Grecu
Încarcă...