
Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a declarat care va fi alternativa pentru drumul E 85 care face legătura între București și Moldova.
E 85 este singurul drum de acces dinspre Capitală către Moldova. Problema traficului îngrozitor se pare că s-a încercat a fi rezovată, însă fără prea mult succes. Ministru Transporturilor a propus un proiect pentru crearea unor fluxuri alternative, potrivit dcnews.ro.
“Foarte puțini dintre cei care folosesc acest drum conștientizează că acele jumătăți de bandă sunt, după lege, acostament, și acolo dacă găsești noaptea pe ceață sau iarna pe viscol un tractor sau un cetățean adormit și l-ai călcat, l-ai călcat în locul în care stătea în mod legal. Se petrec o mulțime de accidente în condiții nefericite pentru șoferi pentru că tot ceea ce lovesc vehicole staționate sau nesemnalizate pe acel segment de drum sunt din culpa conducătorului auto.(…) Am avut această discuție cu domnul Diniță să facem acest lucru și mi-a spus că din perspectiva evaluării pe care le avea poliția sau pe care le avea dumnealui atunci, nu susține ideea de a se crea aceste fluxuri alternative. (…) Ar putea fi făcut acest lucru măcar pe sectoarele pe care se toarnă asfalt nou și am putea face un marcaj nou fără a genera echivoc”, a declarat ministru Transporturilor.
Articol integral pe www.ziaruldeia.ro


