RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Ședință de urgență pentru a repara votul lui Rățoi, pe tema bugetului de la Clubul Sportiv Municipal Pașcani

Necunoașterea modului în care se face o rectificare bugetară de către unii aleși locali a dus la blocarea alocării sumelor necesare funcționării activității Clubului Sportiv Municipal Pașcani. De vină sunt consilierii din opoziție, dar și o parte din cei aflați la putere, și anume Cristian Rățoi și Costel Stamatin de la Pro România.

Aceștia au votat împreună cu PSD și PMP un amendament propus de Mihai Dediu, la un proiect de rectificare a bugetului CSM Pașcani. Amendamentul a fost adoptat, însă acesta făcea inaplicabilă hotărârea de rectificare deoarece nu se prevedea sursa banilor alocați.

Mai mult, cu doar câteva proiecte înainte aceeași aleși locali votaseră rectificarea bugetară a bugetului Municipiului în care se prevedea alocarea unei sume de 97.000 de lei către CSM Pașcani. Cum hotărârea fusese luată deja, iar amendamentul adoptat de PSD, PMP și Pro România prevedea alocarea unei sume de aproape 5 ori mai mare, evident că hotărârea nu putea fi aplicată, nefiind bani în bugetul principal.

Pentru a remedia această eroare, primarul Marius Pintilie a anunțat că va fi organizată o nouă ședință de Consiliu Local în care se va rediscuta proiectul de rectificare a bugetului CSM Pașcani. Înainte de aceste anunț, Pintilie a spus că s-a consultat pe această temă atât cu funcționari de la contabilitate, cât și cu viceprimarul Cristian Rățoi.

  

„Astăzi (n.r. vineri 28 septembrie a.c.) cei de la CSM au venit la noi pentru că nu mai au bani. I-am rugat să facă tot posibilul să nu închidă porțile, pentru că săptămâna viitoare vom avea o ședință de Consiliu Local cu două subiecte importante care sunt destul de urgente în sensul că o modificare de buget la Ambulatoriu cu majorarea sumei eligibile de la 10 milioane la 12, asta înseamnă că vom mai câștiga pentru municipiul nostru încă 2 milioane de lei, iar al doilea subiect va fi bugetul pentru funcționare la CSM. Pentru că nu putem să închidem poarta acolo. Așa că astăzi am discutat, l-am chemat și pe domnul viceprimar la discuții, l-am întrebat care este poziția domniei sale. Împreună cu cei de la contabilitate, împreună cu directorul de la CSM și a rămas toată lumea de acord că facem proiect pentru bugetul de la CSM ca să nu se blocheze activitatea,” a declarat Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani.

Related posts

Orașul Târgu Frumos și alte localități vor primi apă în funcție de rezervele acumulate. Iată explicația ApaVital!

Marius Parteni

Lipsa marilor proiecte lasă Paşcaniul şi în 2018 fără investiţii, susţin doi aleși locali

Marius Parteni

Aleșii locali au pe masă modernizarea și eficientizarea iluminatului public! Sumă colosală estimată de experții angajați de Primărie!

Răzvan Grecu
Încarcă...