News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

S-au tras la sorți grupele Cupei României: derby-uri tari CFR – „U” Cluj și Craiova – Dinamo. Programul complet

S-au tras la sorți grupele Cupei României: derby-uri tari CFR - „U” Cluj și Craiova - Dinamo. Programul complet

Federația Română de Fotbal a stabilit, vineri, prin tragere la sorți, componența celor patru grupe ale Cupei României Betano, ediția 2026-2027, precum și programul complet al celor trei etape. Printre cele mai atractive dueluri se numără CFR Cluj – Universitatea Cluj, Universitatea Craiova – Dinamo, Rapid – UTA și FC Argeș – FCSB.

Tragerea la sorți a fost organizată la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, iar bilele au fost extrase de foștii internaționali Adrian Mutu, Florin Niță și Raul Rusescu.

Actualul format al Cupei României, introdus în 2022, aduce în faza grupelor 24 de echipe: opt formații din prima ligă, cele mai bine clasate în sezonul precedent, și cele 16 câștigătoare ale meciurilor din play-off. Cele 24 de cluburi sunt împărțite în patru grupe de câte șase echipe.

Spre deosebire de un sistem clasic de grupe, fiecare formație dispută doar trei partide, câte una împotriva unei echipe provenite din fiecare dintre cele trei urne valorice. Astfel, nu toate echipele aflate în aceeași grupă se întâlnesc direct.

  

Rapid și UTA Arad, cele două formații provenite din prima urnă valorică, se vor întâlni în etapa a treia, în Giulești. Rapid va mai juca în deplasare cu Poli Timișoara și Corvinul Hunedoara.

Componența grupei: FC Rapid 1923, UTA Arad, FC Corvinul, FC Botoșani, Minerul Lupeni, Politehnica Timișoara.

Politehnica Timișoara – FC Rapid 1923

Minerul Lupeni – Politehnica Timișoara

Politehnica Timișoara – FC Corvinul

CFR Cluj și Universitatea Cluj au fost repartizate în aceeași grupă și se vor întâlni în etapa a doua, pe terenul CFR-ului. Din grupă mai fac parte Sepsi, Petrolul, Progresul Spartac și Concordia Chiajna.

Componența grupei: CFR Cluj, Universitatea Cluj, Sepsi OSK, Petrolul Ploiești, Progresul Spartac, Concordia Chiajna.

Universitatea Cluj – Petrolul Ploiești

Progresul Spartac – Concordia Chiajna

Progresul Spartac – Petrolul Ploiești

Progresul Spartac – Universitatea Cluj

Petrolul Ploiești – Sepsi OSK.

În Grupa C au ajuns FC Argeș și FCSB, care se vor duela chiar în prima etapă. Din aceeași grupă face parte și FC Bihor Oradea, însă, din cauza sistemului competițional, bihorenii nu vor întâlni FCSB.

FCSB va juca, în schimb, în deplasare cu FC Argeș și Gloria Bistrița, iar în ultima etapă va primi vizita celor de la Csikszereda.

Componența grupei: FC Argeș, FCSB, FC Bihor Oradea, AFK Csikszereda, Gloria Bistrița, Corona Brașov.

Corona Brașov – FC Bihor Oradea

Gloria Bistrița – AFK Csikszereda

AFK Csikszereda – FC Bihor Oradea

Corona Brașov – Gloria Bistrița.

Deținătoarea trofeului, Universitatea Craiova, și Dinamo au fost repartizate împreună în Grupa D, iar duelul direct va avea loc în etapa a treia, pe terenul oltenilor.

Craiova va debuta în deplasare cu FC Bacău și va merge apoi la FC Voluntari. Dinamo începe competiția în deplasare cu Sporting Liești, după care va primi vizita Chindiei Târgoviște.

Componența grupei: Universitatea Craiova, Dinamo 1948, FC Voluntari, Chindia Târgoviște, Sporting Liești, FC Bacău.

FC Bacău – Universitatea Craiova

Chindia Târgoviște – FC Voluntari

FC Voluntari – Universitatea Craiova

Dinamo 1948 – Chindia Târgoviște

Universitatea Craiova – Dinamo 1948

Sporting Liești – Chindia Târgoviște.

Primele două echipe din fiecare dintre cele patru grupe se califică în sferturile de finală. Sistemul folosit de FRF prevede și avantajul terenului propriu în sferturi pentru câștigătoarele grupelor.

Potrivit calendarului stabilit de Federație, prima etapă a grupelor este programată pe 2 septembrie 2026, etapa a doua pe 28 octombrie, iar ultima rundă pe 2 decembrie. Sferturile de finală vor avea loc pe 3 martie 2027, semifinalele pe 21 aprilie, iar finala Cupei României este programată pentru 12 mai 2027.

Related posts

Iohannis, ofițer al fostei Securități pe un site obscur din Ungaria. Ce scrie presa maghiară despre anularea alegerilor din România

Redacția

George Simion: Au încercat cei de la PNL să ne cumpere. Sunt colegii mei în drum spre DNA

Redacția

Boloș susține că nu i-a fost cerută demisia de la ministerul Finanțelor. Liberalii confirmă: Are toată susținerea PNL

Redacția
Încarcă...