Peste 160 de cuvinte din actualul dicţionar al limbii române îşi au originea în fondul geto-dacic, potrivit unor lingvişti şi filologi. Multe dintre ele sunt puţin cunoscute publicului larg, sunt folosite rar, iar altele şi-au schimbat de-a lungul timpului însemnătatea.
Românii au moştenit numeroase cuvinte provenite din fondul lingvistic al poporului care în urmă cu două milenii a trăit pe actualul teritoriu al ţării, au fost de părere lingvişti şi filologi renumiţi ca Ariton Vraciu, Ioan Iosif Rusu sau Bogdan Petriceicu Haşdeu. Oamenii de ştiinţă au identificat peste 160 de termeni despre care susţin că provin din limba vorbită de geto-daci.
Şi aceasta chiar dacă sunt puţine dovezi că dacii ar fi folosit scrierea, iar cele existente sunt contestate sau stârnesc controverse. Lingvistul George Pruteanu a cuvintele autohtone, arhaice, în patru categorii: cuvinte considerate autohtone de Bogdan Petriceicu Haşdeu, în „Etymologicum Magnum Romaniae”, cuvinte autohtone care au un corespondent de origine indo-europeană în albaneză, listate de Ioan Iosif Russu, cuvinte autohtone fără corespondent în albaneză, listate de I.I. Rusu şi cuvinte considerate autohtone de Ariton Vraciu.
Multe dintre acestea sunt puţin cunoscute publicului larg. Iată câteva dintre ele: Abeş. Înseamnă „pre lege, pe cinste, pe credinţă”, afirma Bogdan Petriceicu Haşdeu, în volumul Etymologicum Magnum Romaniae. „Albanezii şi românii l-au moştenit deopotrivă, unii în Epir, ceilalţi în Dacia, din substratul ante-roman tracic. Românii adăugîndu-i prepoziţiunea a = a d, bănăţeanul abeş vrea să zică literalmente: „ad fidem”. După cum la români cuvântul s-a păstrat numai în Banat, tot aşa la albanezi nu-l mai conservă astăzi decât dialectul toschic, nu şi cel gheghic”, informa lingvistul.
Citește articolul integral pe Adevarul.ro
Citește și: {loadposition articlescategoryload}