News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Se caută soluţii pentru „barierele morţii”

Autorităţile judeţene caută soluţii pentru înlăturarea pericolelor de accidente rutiere, produse în dreptul trecerilor la nivel cu calea ferată.

„Potrivit analizelor făcute, am concluzionat că în şapte zone de risc maxim din Iaşi, trecerile la nivel cu calea ferată reprezintă un adevărat pericol”, a declarat Dan Cârlan, prefectul judeţului.

Zonele „negre” sunt Leţcani, Podu Iloaiei, Scânteia, Ciurea, Piciorul Lupului, Stolniceni-Prăjescu. Pentru evitarea catastrofelor care se pot produce aici, prefectul Dan Cârlan a precizat că va redacta o adresă către Ministerul Transporturilor, solicitând un sprijin financiar pentru semnalizarea în mod corespunzător a trecerilor la nivel cu calea ferată.

  

„Dacă în acest moment venirea trenului este anunţată doar prin semnale acustice şi luminoase, credem că este de cuviinţă să fie amplasate acolo şi semibariere”, a punctat prefectul.

„Drumul morţii” de la Uricani poate fi închis

Cea mai periculoasă zonă rămâne însă trecerea la nivel cu calea ferată de la Uricani, unde autorităşile susţin că investiţia în montarea unor bariere nu ar fi justificată. „Dat fiind că în momentul de faţă nu există fonduri pentru aceste bariere, cea mai bună soluţie ar fi închiderea drumului definitiv, mai ales că oamenii pot folosi şoseaua de centură”, a declarat Cârlan. Ideea nu poate fi însă pusă în practică, deoarece atât sătenii şi autorităţile locale sunt revoltate. Dacă drumul ar fi închis, pe lângă faptul că oamenii nu ar mai avea cum să meargă la ogore cu căruţele, Primăria ar trebui să dea socoteală pentru banii învestiţi în reabilitarea acelei porţiuni de drum.

„Pentru că s-a primit finanţare europeană, există o perioadă de post- implementare a proiectului, în care traficul pe acel drum este monitorizat, pentru a vedea dacă investiţia este justificată”, a punctat prefectul. Potrivit acestuia, singura posibilitate care poate fi luată în calcul la acest moment este instalarea unuei restricţii de circulaţie pe zona respectivă, mai exact a unui sens unic, maşinile având accces doar dinspre Antibiotice spre Uricani.

sursa ziarulevenimentul.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

40 de câini din padocul Primăriei au luat calea Franței. Pașcaniul scapă de maidanezi grație voluntarilor

Răzvan Grecu

Două străzi din Pașcani vor avea asfalt. Lucrările ar urma să înceapă anul viitor!

Răzvan Grecu

Angajaţii din administraţie s-au unit împotriva Guvernului şi ameninţă cu greva foamei

Redacția
Încarcă...