News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Scholz: Germania susţine aderarea Bulgariei și României la Schengen / Cancelarul german s-a întâlnit la Berlin cu premierul Denkov

Prim-ministrul Bulgariei Nikolai Denkov a efectuat o vizită la Berlin, unde a avut o întâlnire cu cancelarul federal al Germaniei Olaf Scholz, miercuri seara. La o conferinţă de presă comună cu Denkov, Scholz a afirmat că susţine explicit ca Bulgaria şi România să devină membre depline ale Schengen. Germania va continua să pledeze în acest sens pe lângă partenerii UE, a subliniat cancelarul german, transmite BTA, citată de Agerpres.

Cei doi lideri s-au întâlnit mai devreme pentru a discuta despre chestiuni legate de Schengen, Balcanii de vest şi războiul din Ucraina.

Scholz a declarat că relaţiile dintre Germania şi Bulgaria sunt excelente şi diverse şi astăzi cele două ţări vor să-şi aprofundeze cooperarea. Relaţiile economice germano-bulgare sunt într-adevăr de foarte mare succes şi în 2022 s-a realizat un volum record de schimburi comerciale în valoare de 12 miliarde de euro, a notat el. Produsele bulgare, şi în special cele pentru industria auto, sunt necesare cu particularitate în Germania, a adăugat cancelarul german.

Potrivit lui Scholz, Bulgaria este un partener de încredere atât în UE cât şi în NATO, şi acest lucru s-a văzut evident în reacţiile sale împotriva agresiunii ruse din Ucraina. El a mulţumit Bulgariei pentru că a luat în mod ferm şi clar p

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Şeful spionajului militar ucrainean susţine că izbucnirea unor revolte populare în Rusia este puțin probabilă

Redacția

Sondaj Curs. Alianţa liberalilor cu PSD, văzută de două ori mai utilă faţă de cea cu USR

Redacția

NATO: E ”inacceptabilă” cerinţa Rusiei privind o retragere din România și Bulgaria

Redacția
Încarcă...