NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie

Scad vânzările de imobile, crește numărul ipotecilor!

Luna trecută, în județul Iași au fost înregistrate cu aproape 40 la sută mai puține vânzări de imobile (764 operațiuni) față de perioada similară a anului trecut. Au fost vândute 558 imobile în intravilan (dintre care 379 fără construcție), 97 terenuri extravilan și 109 unități individuale. Spre comparație, în luna mai a anului 2019 au fost vândute 1.242 imobile (78 extravilan, 928 intravilan și 236 unități individuale).

Surprinzător, numărul ipotecilor a fost mai mare în luna mai 2020 decât în urmă cu un an – 1.383, față de 1.117!  Cele mai multe ipoteci au avut ca obiect unități individuale – 834, și terenuri intravilane – 322 fără construcții și 198 cu construcții, ipotecile pe terenurile extravilane fiind în număr de doar 29.   

La nivel național, în luna mai 2020 au fost vândute 32.089 de imobile, cu 5.068 mai multe faţă de luna aprilie 2020.
Luna trecută, numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel naţional, a fost cu 12.367 mai mic faţă de perioada similară a anului trecut.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în mai 2020, în Bucureşti – 5.266, Ilfov – 3.838 şi Cluj – 2.022. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Sălaj – 133, Covasna – 144 şi Hunedoara – 234.
Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în luna mai 2020, a fost de 20.700, cu 2.639 mai mic faţă de luna mai 2019. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în Bucureşti – 5.915, Ilfov – 1.919, şi Iaşi – 1.383. La polul opus, se află judeţele Gorj – 31, Sălaj – 32 şi Harghita – 41.
Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a cincea lună a anului 2020 sunt Dolj – 444, Timiş – 407 şi Brăila – 350.

ZIARUL EVENIMENTUL

loading...
Advertisements

Related posts

Care sunt facultăţile care oferă absolvenţilor de facultate perspectivele celor mai mari salarii

Redacția

Pâine ieftină la tot poporul și locuințe pentru toți tinerii cu școală

Oana Cordoneanu

Cum vor fi penalizaţi viitorii pensionari care contribuie acum la Pilonul II sau la Pilonul III

Redacția
Încarcă...