NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Sărbătorile Iaşului: în program rămân evenimentele religioase

Sărbătorile Iaşului se vor desfăşura în acest an fără evenimente care presupun, în mod tradiţional, mari aglomerări de oameni. Este vorba strict despre acele manifestări laice organizate de Primărie, conform deciziei de ieri a Consiliului Local (CL). În schimb, municipalitatea va susţine evenimentele religioase, inclusiv pelerinajul, unde principalul organizator este Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Sprijinul va fi acordat atât din punct de vedere logistic, cât şi umanitar. Conform deciziei CL, au fost scoase din programul Primăriei evenimente precum Sărbătoarea vinului, Parcul de distracţii, Seara Valorilor, concertul din faţa Palatului Culturii şi competiţiile sportive.

Chiar dacă concertul din 15 octombrie a fost anulat, Primăria a lăsat în program, în aceeaşi zi, posibilitatea organizării unui foc de artificii. „Focul de artificii l-am trage dintr-o zonă în care nu se adună lumea, doar pentru a puncta Sărbătorile Iaşului. Vom discuta cu cei de la ISU astfel încât zona să fie cât mai izolată, mărturisesc că nu aş face (public, n.r.) propunerea pentru că sunt convins că ar veni curioşi (…). Dacă nu avem posibilitatea să garantăm acest lucru (lipsa unor aglomerări de oameni, n.r.), atunci nu-l mai facem”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Un alt eveniment care a rămas în program este Târgul de blănuri, din zona Halei Centrale. „Avem capacitatea de a-l organiza, pe culoare de acces, şi cu materiale dezinfectante pe care şi le asumă fiecare participant la semnarea contractului”, a explicat edilul. În ceea ce priveşte pelerinajul, pe lângă suportul logistic pe care Primăria îl va oferi Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, municipalitatea va asigura mese calde pentru cei care vor veni la Iaşi. Tradiţionala masă a pelerinilor nu se va mai desfăşura la cantina de ajutor social, ci echipe de voluntari vor distribui direct către pelerini produsele alimentare, alături de un ceai cald. În acelaşi timp, municipalitatea va monta ecrane de mari dimensiuni pe traseul pelerinilor şi va asigura materiale pentru combaterea Covid-19 (dezinfectant, mănuşi şi măşti).

Această formă a Sărbătorilor Iaşului a fost aprobată de către consilierii PNL, PSD şi PMP, în timp ce consilierii USR s-au abţinut de la vot sau au votat „împotrivă”. Decizia CL vine în condiţiile în care contextul epidemiologic se va schimba de astăzi în municipiul Iaşi, urmând ca în oraş să fie valabile noi restricţii întrucât cu siguranţă va fi trecut pragul de 6 infectări Covid-19 la o mie de locuitori. Nu e clar la acest moment nici modul în care se vor desfăşura pelerinajul şi celelalte evenimente religioase atât timp cât cazurile Covid-19 continuă să crească zilnic.

  

Surpriză: un consilier USR şi-a dat demisia din CL

Şedinţa CL s-a desfăşurat ieri pe parcursul a circa şase ore. În tot acest timp, discuţiile au alunecat adesea într-un context politicianist, cu atacuri la persoană şi jigniri, protagoniştii fiind din toate partidele politice. Cele mai acide schimburi de replici au avut loc între primar şi consilieri USR, dar şi între edil şi reprezentanţi ai PSD. Inclusiv unii consilieri locali au catalogat discuţiile drept „un spectacol ieftin” cu un limbaj sub nivelul statutului de ales local. La finalul plenului, fără legătură cu lucrurile întâmplate în timpul şedinţei, un consilier USR, George Pleşu, şi-a anunţat retragerea din politică şi, implicit, demisia din CL. Pleşu a ajuns în USR pe filiera PLUS. „Am avut momente când m-am simţit dezamăgit şi altele când am vrut să continui cu orice preţ. Dacă la început motivaţia şi implicarea mea au fost totale, în ultimele luni acestea au început să scadă. Idealurile în care am crezut, speranţele cu care am muncit împreună cu nişte oameni extraordinari pe care i-am cunoscut în cadrul PLUS Iaşi par să se îndepărteze din ce în ce mai mult de realitatea cu care ne confruntăm”, a declarat George Pleşu.

El a invocat şi micşorarea grupului de consilieri USR, ceea ce a dus la diminuarea considerabilă a posibilităţilor grupului de „a susţine iniţiativele pe care ni le-am asumat şi a le împiedica/ îmbunătăţi pe cele nocive comunităţii”. „Cu atât mai mult cu cât cei doi foşti colegi s-au îndepărtat de valorile pe care le-am promovat, demisia mi se pare un gest necesar pentru a arăta că există oameni de onoare. Oameni care, atunci când simt că nu mai pot da 100%, aleg să se retragă decât să se complacă sau să-şi urmărească interese personale”, a precizat Pleşu. Fostul consilier USR nu i-a nominalizat pe cei doi colegi, dar, cel mai probabil, unul dintre ei este Cezar Baciu: consilier exclus din USR după ce a trecut de partea primarului Chirica pentru a deveni viceprimar. „Mi-am susţinut opiniile cu argumente, civilizat şi cu fermitate şi nu m-am lăsat intimidat de atacuri josnice şi încercări de a pune presiune într-o direcţie sau alta. Nu e o cedare sau o renunţare, ci este o constatare a unei incompatibilităţi de viziune”, a mai spus George Pleşu.

Gestul acestuia contrastează puternic cu gestul unui alt consilier USR: Iulian Huşanu, care este, probabil, cel de-al doilea coleg invocat de Pleşu în mesajul său. Huşanu a demisionat în urmă cu o lună din CL, după ce „Ziarul de Iaşi” a arătat că firma sa a dotat, prin mai multe achiziţii, centrul de vaccinare din Mirceşti, comună condusă de un coleg de partid. Mai mult, bazele centrului au fost puse de către fostul subprefect Ştefan Tănase, lider USR Iaşi. Însă Huşanu a revenit asupra deciziei după doar o zi şi a preferat să acuze, în culise, „campanii de presă”. În spaţiul public, a continuat să afirme că societatea sa „a sprijinit” funcţionarea centrului şi că Primăria Mirceşti îi datorează bani, negând evidenţa: o înţelegere pe cale politică pentru a face afaceri cu o instituţie a statului. Statutul lui în USR e neclar la acest moment, în condiţiile în care partidul s-a delimitat de acesta şi a transmis că demisia lui „a fost înregistrată”.

ziaruldeiasi.ro

Advertisements

Related posts

În prima zi de muncă, trei români au furat coletele unei firme de curierat din Germania

Oana Cordoneanu

Simpozion de Arte Vizuale la Cucuteni

Teona Gherasim

Muzică și dans la Clubul Copiilor. Vezi care sunt rezultatele Concursului Județean de Dans

Ema Roman
Încarcă...