
SMA: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să vă cunoască, ne puteți spune câteva lucruri despre dumneavoastră?
AV: M-am născut în Voinești, județul Iași, al optulea dintr-o familie de unsprezece copii. Referitor la studii, din motive importante la vremea respectivă, n-am putut urma drumul pe care mi l-aș fi dorit și după clasa a zecea am mers la o școală profesională de un an jumate. Apoi am lucrat ca operator la Victoria, Iași, un an de zile, m-am căsătorit și ne-am mutat la Pașcani. Timp de 25 de ani am lucrat în Fabrica de tricotaje și perdele Siretul, iar din 2007 până în 2020 am lucrat în Spania, în mai multe sectoare de activitate. Am urmat și un curs de limbă spaniolă din 2008 în 2009 și mai târziu, un curs on-line de redactare și editare de texte literare.
Am o familie frumoasă, doi copii minunați, fată și băiat, care m-au sprijinit întotdeauna în ceea ce fac și sunt cei mai sinceri și exigenți critici ai mei.
Gustul pentru lectură și scris mi-a fost inoculat și stimulat din copilărie, când făceam un fel de seri literare cu mama și cu frații mei, mai ales iarna, la căldura sobei. Aveam foarte multe cărți de la premiile de sfârșit de an, adevărate comori pentru mine. Citeam pe rând poezii, cântam, râdeam atunci când cel care recita nu avea intonația potrivită… Mama împletea sau cosea lângă noi… Ne intona cântece de război și recita așa de frumos… Cititul mi-a rămas pentru totdeauna ca o coordonată a propriei personalități.
SMA: Citindu-vă biografia mi-am dat seama că sunteți o scriitoare cu o activitate literară complexă! De când pasiunea pentru scris? Este talent nativ?
AV: Întotdeauna am avut convingerea că scrisul e un talent înnăscut la mine (tatăl meu avea darul scrisului). Însă, în același timp e vorba de multă dăruire, de pasiune pentru lectură în primul rând, în vederea formării unui bun bagaj de cultură generală ca punct de plecare, dar și de cunoașterea limbii în care se scrie, cu toate ramurile ei, pentru a veni în sprijinul acestui talent de a „culege” cuvintele adecvate și a le așeza în fraze care să ajungă la sufletul cititorului. Și ce e și mai important: să ai ce transmite celui care te citește. Fără bogăție spirituală, fără imaginație și fără experiențe de viață (proprii sau culese din jur, dintr-un simț alert al observației și o curiozitate întotdeauna trează), talentul nu se va manifesta și se poate pierde. Luat separat, fiecare dintre aceste elemente este important, dar atunci când se află toate într-o strânsă uniune și pe deasupra, ajutate de talent, rezultatul este mai mult decât satisfăcător în procesul creativ.
SMA: Povestiți-ne despre debutul literar!
AV: Mă aflam în Spania, în 2017. Prima carte pe care am publicat-o a fost în spaniolă și cred că a reprezentat cea mai mare provocare a vieții mele. Acumulasem unele texte, poezii scrise de-a lungul anilor și care stăteau prin caiete uitate, apoi scurte povestiri în limba lui Cervantes… Începeam să cochetez în scris cu spaniola și voiam să-mi demonstrez mie însămi că pot. Citeam foarte mult în această limbă, împrumutam cărți de la bibliotecă, de la colege de serviciu sau cumpăram tot ce apărea nou și de notorietate în literatură. Tot în spaniolă am citit (și recitit apoi) trilogia Millennium a lui Stieg Larsson și câteva dintre romanele lui Dan Brown, Gillian Flynn, sau mai nou, tânărul suedez Joẽl Dicker, un geniu al literaturii de suspans.
Și întâmplarea a făcut să cunosc un tânăr scriitor spaniol, Pablo Poveda, căruia i-am lăsat un comentariu dur la o carte pe care o citisem în format electronic. Spre surprinderea mea, mi-a cerut o explicație mai detaliată și eventuale sugestii pentru eliminarea acelor puncte slabe pe care i le menționasem, odată ce a realizat că știu ce spun și chiar era de acord cu mine. Așa a început colaborarea dintre noi și până în ziua de azi, toate cărțile lui – vreo treizeci la număr – au trecut prin mâna mea pentru corectare de stil. Când a aflat că scriu, i-am trimis și eu câteva texte, să-mi dea o părere, dacă le considera demne de a fi publicate sau era mai bine să renunț la scris. A fost plăcut surprins de faptul că eu scriam în spaniolă după nici zece ani de când cunoșteam limba și m-a sfătuit să public. M-a îndrumat, el și fiul meu m-au inițiat în accesarea programelor de care aveam nevoie pentru scrierea și trimiterea textelor la editură.
Eu… abia dacă știam să tastez ceva sau să accesez o căutare pe Google, însă aveam voința și dorința de-a învăța, așa că mi-am cumpărat un laptop și am început să mă descurc. Sunt o autodidactă și o fire curioasă, tot ce aveam nevoie să știu, căutam, întrebam, învățam. Pablo m-a ajutat în fiecare pas pe care a trebuit să-l fac în această direcție, chiar mi-a făcut și tehnoredactarea, atât pentru formatul fizic, cât și pentru cel electronic al primelor două cărți. Am debutat în Amazon cu «La oveja negra» (Oaia neagră), o povestire căreia i-am dat apoi continuare în romanul Rebeca.
SMA: Scriitorii sunt adesea asociați cu persoanele singuratice sau care trăiesc intens propria lor singurătate, fie ea în doi! Există vreun adevăr în această zicere?
AV: Cred că singurătatea este instrumentul perfect pentru măsurarea nivelului de educație a unei persoane, dar mai ales de sondare a bogăției sale sufletești. Iar pentru un scriitor, singurătatea e o necesitate, chiar dacă el trăiește printre personajele pe care le creează, pierdut prin lumile imaginare pe care le controlează cu puterea minții sale și nu se va considera niciodată singur. Recunosc, nu caut singurătatea, dar atunci când se ivește o îmbrățișez cu tot dragul. Mă las tentată de momentele de introspecție, de aprofundare a propriilor trăiri, fără ca gândurile mele să se lovească de vreun obstacol, fără să le fie tulburate undele… Am nevoie din când în când de asta. Și în general, evit compania celor care nu-mi spun mare lucru, care nu sunt deschiși spre alte realități în afara celei proprii și de la care nu am nimic de învățat pentru creșterea mea personală. O spun chiar cu riscul de a părea egoistă.
SMA: Ce ați simțit atunci când ați publicat prima carte? Ce sentimente v-au încercat?
AV: Momentul primirii mesajului de la editură, în care mă anunțau că mi-a fost publicată cartea, nu-l voi uita niciodată. Atunci mi-am dat seama că se poate, că visurile se împlinesc atunci când lupți cu toată dăruirea și ai un strop de talent pe care, sub nicio formă nu trebuie să-l irosești, nu ai voie s-o faci. Iar dacă ți se mai întinde și o mână de ajutor din partea unor oameni pe care Dumnezeu, sau destinul i-a scos în calea ta, poate tocmai în acest scop, aceste momente îți pot schimba radical viața. Eu mi-am depășit condiția, fără nicio îndoială.
SMA: Aveți un loc anume unde vă așterneți gândurile?
AV: Am un blog personal dar nu prea sunt activă acolo. Scriu pe hârtie, înainte de a transcrie pe calculator. Ador să scriu de mână. Gândurile mi le așez în poezie. Cu proza e altceva, ai altă libertate, creezi, dirijezi, ai putere de viață și de moarte asupra personajelor și numai câte un strop din tine, din ce-i mai bun și ce-i mai rău îți scapă involuntar și se întrevede pe ici, pe colo… Dar numai cei care te cunosc bine vor percepe acest lucru.
În poezie mă refugiez cu totul. Plec în mine… în căutarea mea prin toate luminile și umbrele ființei, ca și cum aș vrea să mă dau afară din propriul trup, din propria ființă. Rup fără milă, sângerez, pansez, alin durerea sau pun sare pe rană. Dacă în proză mă joc cu alte vieți, în poezie îmi sfâșii propriul suflet, îl picur în vers și-l pun în palma celui care mă citește. Rareori se întâmplă să mă detașez de eul liric în poezia mea, exceptând cazurile când creația trebuie să respecte o temă impusă de un concurs, de exemplu, sau de un act omagial.
SMA: Până la momentul interviului câte volume aveți tipărite? Din biografie, am aflat că scrieți și proză! Spuneți-ne, cu cea mai mare sinceritate, ce iubiți mai mult: poezia sau proza? Care dintre cele două v-au adus mai multe satisfacții? În care dintre ele vă regăsiți ca scriitor?
AV: După mărturisirea din răspunsul anterior, e clar că în poezie mă regăsesc cel mai mult și iubesc poezia cum iubesc lumina. De fapt, le consider oarecum, surori gemene.
Cât despre satisfacția oferită de un gen literar sau altul, nu cred să fie vreo diferență în acest sens. Te bucuri de fiecare volum și – paradoxal – te consideri un pic mai bogat – sufletește, bineînțeles – considerând că ai dăruit ceva din tine, din sufletul tău, celorlalți.
Ca număr, am publicat paisprezece volume, cuprinzând atât pe cele în limba română cât și pe cele în limba spaniolă, plus o antologie de poezie contemporană.
SMA: În afară de scris, legat tot de literatură, mai faceți și altceva? Considerați scrisul o meserie din care se pot câștiga bani?
AV: Realizez corectură (ortografică și de stil) de texte literare în limba spaniolă și română. Trăiesc numai printre cărți. Până la ora actuală am colaborat cu cincisprezece scriitori în limba spaniolă din trei continente, dar și cu unii scriitori români, de când m-am întors în țară și chiar și înainte de asta. Și… da, se poate trăi din scris. Prietenul meu, scriitorul de care vă vorbeam, cu toate că e jurnalist și profesor, trăiește doar din scris. Dar pentru asta e nevoie de o bună strategie de marketing digital, de o listă de cititori fideli și o disciplină de fier. Dar nu e cazul meu, se înțelege.
SMA: La care editură v-ați tipărit cărțile și de ce o considerați preferata dumneavoastră?
AV: În Amazon am publicat cărțile în spaniolă. Primele volume în română (când mă aflam încă în Spania) le-am publicat în Create Space, o editură canadiană care accepta texte în limba română și care s-a unit apoi cu Amazon (editură care încă nu include româna între limbile acceptate la publicare). Mai târziu le-am tipărit pe toate la Editura Ștef din Iași.
SMA: Participați la evenimente sau cenacluri literare? Sunteți membră a vreunei asociații sau uniuni de creație din Romania sau din afara țării?
AV: Am participat la puține evenimente de acest gen, deoarece m-am întors în țară de puțin timp. În ultimele luni am organizat întâlniri de cenaclu literar on-line, în cadrul unui grup pe care îl coordonez. Referitor la a doua întrebare, mi s-a propus aderarea la două organizații ale scriitorilor din România, dar încă nu am luat o decizie în acest sens.
SMA: Se scrie mult și lucrul acesta îl cunoașteți și dumneavoastră! Există piață de desfacere în România? Cărui segment de public vă adresați?
AV: Se scrie și se citește mult în România, chiar dacă nu atât cât ar fi de dorit sau cât se citește în alte țări, unde formatul electronic este la fel de apreciat ca și cartea tipărită, pentru avantajele pe care le oferă. Eu citesc în ambele formate și chiar dacă prefer atingerea hârtiei, recunosc comoditatea oferită de un E-Book reader, pe care îl poți lua oriunde cu tine, la picnic, la plajă, în autobuz sau în metrou…
SMA: Sunteți o scriitoare consacrată! Unde vă pot găsi cititorii activitatea literară și de unde vă pot cumpăra cărțile?
AV: Nu știu dacă mă pot considera o scriitoare consacrată. Nu sunt atât de cunoscută, chiar dacă valoarea scrierile mele este apreciată de cei care m-au citit și am primit și câteva premii sau diplome pentru talent și originalitate. Aici aș adăuga că, în opinia mea, ar fi indicat ca fiecare editură să-și promoveze într-un fel sau altul autorii cu care colaborează, cel puțin pe cei ale căror lucrări ar merita asta.
Cărțile mele în limba română se pot comanda la editura Ștef sau direct de la mine, iar cele în limba spaniolă se găsesc în Amazon și se pot cumpăra în ambele formate, de oriunde te-ai afla în lume. Avantajul enorm pe care îl oferă Amazon e că se tipărește doar la comandă, iar autorul poate solicita oricâte exemplare ar dori, plătind doar cheltuielile de tipar.
SMA: Este scrisul o formă de eliberare emoțională a sufletului? Vă simțiți împlinită la finalul oricărui manuscris?
AV: Este și nu este. Pentru cel care scrie poezie, trăirile emoționale înclină de multe ori balanța, chiar în defavoarea rațiunii. Poezia îl trădează pe poet, este emoția lui pe care o transmite altora și totuși nu se eliberează niciodată de ea. Cu cât mai mult dăruiește, cu atât mai mult crește acea emoție în el însuși. Poeții sunt firi sensibile care trăiesc totul cu intensitate maximă a sentimentelor și o eternă senzație de neîmplinire, de zbor incomplet, de „mai era ceva”, sau „ah, cum de nu mi-a venit ideea asta înainte, sau rima asta…”. Apoi se consolează cu gândul că orice creație umană e perfectibilă, numai Dumnezeu a creat opere perfecte.
SMA: Cum vă alegeți temele sau ele vă aleg pe dumneavoastră?
AV: Aproape tot ce am scris în proză abordează tema violenței împotriva femeii și a copiilor. Trăim într-o societate care doar aparent a evoluat în privința eradicării acestor tare, care se fac simțite mai ales acolo unde nu ajunge educația dar persistă prejudecățile și ignoranța e la ea acasă.
Aș putea spune că proza mea – mai ales romanul «Desenele copilului monstru» – vine în sprijinul victimelor violenței, denunțând abuzurile asupra lor. E o formă de protest, dar și un mod de exprimare a indignării, a repulsiei pe care mi-o provoacă aceste acte detestabile.
SMA: V-a trecut prin minte, vreodată, să renunțați la scris? Și dacă da, ce v-ar fi determinat?
AV: Nu cred că aș putea. Poezia vine ea singură, strigă în tine și trebuie s-o scrii, n-ai ce face. E o zbatere neîncetată, ca o continuă nevoie de eliberare, de dăruire în scris.
SMA: Considerați necesară introducerea în manualele de literatură a poeziei și prozei contemporane?
AV: Da, sunt convinsă că ar trebui. Avem autori de valoare ale căror opere ar putea, fără nicio îndoială să stea alături de clasicii studiați în școală și chiar care ar merita asta.
SMA: Ce mesaj aveți pentru tinerele talente?
AV: În primul rând, să citească foarte mult, înainte de a se apuca de scris. Orice tip de lectură, pentru că din orice se poate învăța ceva. Apoi să persevereze și să-și impună lor înșiși exigență maximă în respectarea limbii române, – sau a oricăreia în care scriu – nu numai din obligația de a scrie corect, ci și ca semn de cinstire a uneia dintre valorile care ne reprezintă ca neam.
SMA: Ce proiecte de viitor aveți?
AV: Lucrez de mai bine de un an la un roman în spaniolă și îmi doresc tare mult să-l termin anul acesta. Și voi scoate și un nou volum de poezie, poate prin vară, sau cel mai târziu în toamnă. De asemenea, vreau să încerc să intru în USR. Am nevoie de cronici sau recenzii în reviste recunoscute de ei și când le voi avea, cu siguranță voi trimite dosarul spre analiză.
SMA: Perioada tumultuoasă prin care trecem v-a afectat în vreun fel activitatea literară și dacă da, în sensul pozitiv sau negativ?
AV: Dacă vă referiți la războiul din Ucraina, influența este negativă. Stresul, îngrijorarea constantă, tristețea provocată de drama oamenilor care fug de război pentru a-și salva copiii nu reprezintă un stimulent pentru creativitate, iar genul de poezie inspirată de asemenea nenorociri nu este pentru mine, pur și simplu nu pot scrie despre asta. Îi admir pe cei care au tăria s-o facă.
SMA: La final de interviu, vă rog, lăsați un gând pentru cititori!
AV: Credeți în voi înșivă, luptați pentru ceea vă doriți și nu-l credeți pe cel care vă spune că nu se poate! Și stați mereu în lumina cuvântului scris!
SMA: Vă mulțumesc și vă doresc, mult succes!
Sibiana Mirela Antoche,
jurnalist, membru U.Z.P.R.


