RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

S.C. Eco Salubritate S.A. se transformă la anul în SRL, din cauza harababurii din Primărie

Un proiect important pentru societatea care se ocupă în prezent de măturatul stradal și de dezinsecția din municipiul Pașcani, a fost retras astăzi de pe oridnea de zi, deoarece acesta nu a fost întocmit în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Inițiatorul proiectului a fost primarul Dumitru Pantazi, iar acesta a fost semnat de legalitate de către secretarul Irina Jitaru și a primit un referat de aprobare de la Compartimentulu Juridic din cadrul Primăriei municipiului Pașcani.

Chiar și așa, cu toate vizele necesare documentul s-a dovedit a fi unul prost întocmit, prin urmare Comisia juridică a Consiliului Local a avizat negativ proiectul. Ilegalitărție din Proiect au fost explicate de consilierii locali din opoziție.

„Proiectul pe formă este greșit total. În proiectul de hotărâre se pare că la un SRL avem consiliu de administrație, se numește un director general. Membrii Consiliului de Administrație au contracte de mandat. S-a schimbat, am primit zilele trecute un statut în care apare că toți cei care au fost în Consiliul de Administrație la Eco Salubritatea SA sunt acum administratori la SRL fără să se pună dacă sunt administratori neremumerați sau cu contract de muncă. Cine este administratorul principal care va semna contractele de muncă sau va reprezenta societatea? Un proiect total neîngrijit și v-aș ruga să-l amânați pentru altă dată, când lucrurile se vor lămuri”, a solicitat Claudiu Bodoașcă, consilier PNL.

  

Spusele lui Bodoașcă au fost susținute și de Cătălin Conache, cel care face parte din Comisia Juridică  a legislativului. Acesta a dorit să explice motivele pentru care a dat un aviz negativ  proiectului.

„Aș vrea să explic raportul negativ al Comisiei juridice pe acest proiect. Deși o parte din nereguli au fost rezolvate între timp, în momentul de față proiectul nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi votat pentru că nu sunt respectate dispozițiiile legii 31/1990” , a transmis și Cătălin Conache, consilier PNL.

Irina Jitaru, secretarul municipiului Pașcani a fost de acord parțial cu cele susținute de consilierii libarali, însă a propus retragerea proiectului pentru a fi refăcut.

„Eu cred că domnul consilier are parțial dreptate, dar într-adevăr sunt lucruri referitoare la contractul de mandat care trebuie clarificate, astfel că propun amânarea proiectului pentru luna ianuarie a anului viitor”, a intervenit Irina Jitaru, secretarul UATM Pașcani.

Primarul Dumitru Pantazi, inițiatorul proiectului, a închis discuțiile printr-o întrebare care arată lipsa de comunicare și harababura din administrația locală „Și de ce nu ați făcut-o până acum?”.

Related posts

9 străzi din Târgu Frumos intră în modernizare

Marius Parteni

Săptămâna viitoare s-ar putea hotărî scumpirea apei

Răzvan Grecu

Primăria Pașcani se împrumută cu 4.000.000 de lei, pentru cofinanțarea unor investiții

Răzvan Grecu
Încarcă...