RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Ruta ocolitoare a municipiului: Consilierul Olariu o susține, șefii Primăriei așteaptă A8 și Drumul Expres

Subiectul rutei ocolitoare a municipiului este adus din nou în discuție în această perioadă, de campanie electorală. Consilierul Sorin Olariu și primarul Dumitru Pantazi sunt ultimii care au venit cu precizări pe marginea acestui proiect.

Într-o postare pe pagina de facebook, Olariu se arată mâhnit de faptul că acest proiect a rămas blocat într-un sertar.

“În calitate de pășcănean, mă simt mâhnit pentru că cele mai importante proiecte ale orașului au rămas de mult timp uitate într-un sertar și nimeni nu se mai ocupă de acestea. De fiecare dată s-au făcut promisiuni, însă nici până în prezent nu s-au concretizat, rămânând doar vorbe goale pentru cetățeni.Astfel că, un alt obiectiv esențial pe care vreau să îl aduc la lumină este șoseaua de centură a Pașcaniului. La ora actuală, traficul greu care tranziteaza municipiul este problematic pentru locuitori. Numărul în creștere de autovehicule, poluarea și zgomotul devin insuportabile, pe zi ce trece, iar clădirile sunt afectate. Din acest motiv, prin binecuvântarea locuitorilor, intenționez ca în mandatul meu de primar să militez pentru acest proiect și voi face tot ce îmi stă în putere să îl duc până la capăt”, susține Sorin Olariu, candidat PMP pentru Primăria Pașcani.

Primarul municipiului are o altă viziune legat de acest proiect. Într-un recent material video, în care apare și vorbește despre realizări, Dumitru Pantazi a subliniat faptul a primit o informare de la Ministerul Transporturilor legat de construirea unor drumuri naționale, Autostrada A8 și Drumul Expres, ce vor trece prin zonă.

  

“Municipiul nostru va fi legat de niște bretele la aceste drumuri, astfel va fi rezolvată problema traficului greu“, explică Pantazi.

Inclusiv PNL a încercat la modul declarativ să deblocheze subiectul rutei ocolitoare. Deputatul Marius Bodea împreună cu Marius Pintilie, președintele PNL Pașcani, au organizat în 2018 o conferință comună de presă în care au vorbit despre acest proiect. Parlamentarul ieșean susținea la acea vreme că Ministerul Dezvoltării a alocat finanțare pentru proiect, fiind realizate studiile de fezabilitate. 

Related posts

În pieţele din Paşcani nu se vor vinde brazi nici anul acesta

Ema Roman

Normalitate, Prosperitate?: Gică Zanet, administratorul public al Pașcaniului, este incompatibil! Sicme SRL a încasat în 2012 de la Spitalul Municipal de Urgență 235.168 de lei! Nimeni nu s-a autosesizat!

Răzvan Grecu

Școlile din Pașcani au datorii de 300.000 lei. Șefii Primăriei cheamă directorii la discuții

Marius Parteni
Încarcă...