Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat, joi, că la instituţie nu vor avea loc restructurări de personal ca urmare a noilor restrângeri bugetare, transmite News.ro.
Preşedintele CJ Buzău a afirmat că a consultat organigrama instituţiei şi nu se ia în calcul disponibilizarea angajaţilor, ci mai degrabă reorganizarea serviciilor pentru optimizarea activităţii curente.
”În acest moment există la nivel central, cum bine ştiţi, această propunere de reformare a instituţiilor statului. Eu m-am uitat la Consiliul Judeţean Buzău, suntem într-o zonă funcţională, dar pentru a dinamiza anumite activităţi, probabil că vom avea nişte intervenţii care nu înseamnă disponibilizări. Înseamnă doar, probabil, reaşezări de structuri, astfel încât să optimizăm mai mult. Nu vă pot spune încă ce şi cum pentru că am dat de gândit inutil oamenilor”, a spus Romaşcanu.
Pe de altă parte, Romaşcanu a precizat că 8 angajaţi ai CJ vor ieşi la pensie până la finalul lunii februarie, fiind vorba de pensionări de drept, dar şi de pensionari cărora li se mai prelungiseră mandatele cu 1 până la 3 ani.
”Este o acţiune pe care o facem fără disponibilizări, oricum, prin efectul hotărârilor Înaltei Curţi şi pe cale naturală, ca să spun aşa,
» Citește continuarea pe pagina autorului


