RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Record de temperatură pentru acest an. Joi sunt anunțate temperaturi de până la 39 de grade

Astăzi am putea avea cea mai fierbinte zi de la începutul anului: se vor înregistra 39 de grade Celsius vor fi la umbră.  Capitala şi 21 de judeţe se vor afla, miercuri şi joi, sub avertizare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

“Foarte probabil că mâine se vor înregistra cele mai ridicate valori, în această vară, până în prezent. Până în momentul de față, cea mai ridicată temperatură pe care am înregistrat-o în această vară este de 36,3 grade, înregistrată în luna iunie. Privind la statistica valorilor din țara noastră, această valoare este adevărat că este mai ridicată decât ceea ce ar trebui să înregistrăm în mod normal, este o temperatură ce caracterizează o zi caniculară, dar este o temperatură foarte departe de zilele de vară în care în țară noastră, pe spații extinse în zonele de câmpie, se înregistrau peste 37 de grade.

Prin urmare, valorile termice pe care le apreciem a se înregistra mâine, în partea de sud a țării, respectiv temperaturi de peste 37 de grade, mergând poate până la 39 de grade, tenperatură înregistrată la umbră, la doi metri deasupra pământului, ar fi de maximum 39 de grade.

Aceste valori termice vor mai fi de interes și pe parcursul zilei de vineri, cel puțin pentru regiunile din sudul țării. (…)

  

La sfârșitul săptămânii, apreciem că aceste valori termice vor diminua că valoare, respectiv temperaturi care să nu mai atingă 35 de grade, dar este posibil ca pe parcursul săptămânii viitoare să mai vorbim despre zile în care pragul de caniculă, respectiv 35 de grade la umbră, să fie atins”, a declarat Gabriela Băncilă, directorul ANM.

digi24

Related posts

Adolescentă iraniană, „în moarte cerebrală” după ce a fost agresată de poliția moravurilor

Redacția

Cum ar putea arăta o pace justă pentru Ucraina / Ce spun experții străini consultați de G4Media

Redacția

Cel puţin 57 de persoane au murit şi sute sunt date dispărute după ce ploi torenţiale şi inundaţii au afectat Brazilia

Redacția
Încarcă...