Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan susține că proiectele noilor legi ale securității naționale, așa cum au apărut ele în spațiul public, au prevederi „periculoase” și par a fi scrise „într-o pivniță”.

Rares BogdanFoto: Facebook
Într-un interviu pentru Europa Liberă, liderul liberal spune că nu știe cine a lucrat la proiecte, dar ele nu au fost făcute la PNL sau la comisiile parlamentare.
„Sigur că, uitându-mă acolo, sunt lucruri îngrijorătoare. Acum vorbim pe niște supoziții și mi-e puțin greu. Dacă eram doar analist, puteam să o fac. Dacă eram jurnalist, probabil, din momentul apariției lor, seară de seară, aș fi arătat pericolele care există în acele proiecte de legi”, a spus el.
Întrebat care ar fi pericolele din punctul său de vedere, Rareș Bogdan a fost rezervat, susținând că nu-și permite să comenteze „pe ceva ce nu este deloc asumat de cineva”.
„Adică, pot să fie niște documente scrise oriunde, par să fie scrise într-o pivniță, că așa și par, nu par a fi niște legi pentru secolul XXI”, a precizat el însă.
„Când vor veni în coaliție sau vor veni în conducerea PNL sau colegii mei de la comisiile parlamentare le vor primi și vor veni cu ele în cadrul conducerii PNL și vom discuta anumite aspecte ce țin de chestiuni care ni se par nouă că nu ar fi firesc sau nu țin de democrație,
» Citește continuarea pe pagina autorului


