Preşedintele rus, Vladimir Putin, a cerut o creştere semnificativă a ritmului de producţie de armament, la peste doi ani de la începerea războiului împotriva Ucrainei, relatează DPA, citată de Agerpres.
„Trebuie să ne dublăm şi să ne triplăm eforturile în această direcţie”, a declarat el miercuri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai industriei de apărare.
Doar prin introducerea cât mai rapidă a sistemelor de armament de ultimă generaţie, Rusia ar putea reuşi să rămână cu un pas înaintea Ucrainei în război, a spus liderul rus.
De asemenea, Putin a justificat numirea vicepremierului Andrei Belousov în funcţia de nou ministru al apărării, afirmând că este nevoie de inovaţie şi de un management eficient.
Preşedintele a declarat că Rusia cheltuieşte puţin peste 8,7% din produsul intern brut pentru armată şi securitate. „Acesta este un buget mare. Şi suntem obligaţi să îl folosim cu atenţie şi în mod eficient”, a spus el.
Belousov, în vârstă de 65 de ani, are sarcina de a integra sectoarele economice care sunt importante pentru securitate şi armată în economia generală, a spus Putin.
Totodată, liderul de la Kremlin i-a mulţumit fostului ministru al apărării Serghei Şoigu,
» Citește continuarea pe pagina autorului


