Inspecţia Muncii susţine că, de la intrarea în vigoare a modificărilor, peste 44.000 de contracte cu timp parţial au încetat, în timp ce numărul celor cu normă întreagă a crescut cu peste 27.000.
Datele oficiale
“Din analiza cifrelor rezultate ca urmare a interogării aplicaţiei REVISAL pentru criteriile enunţate, rezultă o scădere a contractelor de muncă cu timp parţial de 44.515 contracte în intervalul 31.07.2022 – 4.08.2022. Pe de altă parte, în acelaşi interval, se observă o creştere cu 27.974 a contractelor de muncă cu normă întreagă.
Diferenţa dintre contractele cu timp parţial încetate şi contractele noi cu normă întreagă, la data de 4.08.2022, este de 16.541 de contracte. Acestea reprezintă contracte cu timp parţial care au încetat din motive precum: contracte cu timp parţial şi durată determinată ajunse la data încetării, contracte transformate în contracte cu normă întreagă, contracte multiple ale aceluiaşi salariat sau încetate din alte motive.
Contextul în care se produc aceste încetări de contracte cu timp parţial este specific acestei perioade întrucât majoritatea acestor contracte sunt încheiate în domeniul învăţământului şi în cel artistic, iar statisticile din anii precedenţi ne indică o scădere semnificativă a contractelor cu timp parţial în luna august.
» Citește continuarea pe pagina autorului


