RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Purtătorul de cuvânt al liberalilor știe cine sunt candidații care vor intra în turul doi al alegerilor prezidențiale: „Istoria ne confirmă”

Coaliţia de guvernare s-a reunit joi, 4 iulie 2024 și a decis calendarul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare.

Ionuț Stroe, purtător de cuvânt PNL FOTO: Inquam Photos

Ionuț Stroe, purtător de cuvânt PNL FOTO: Inquam Photos

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal, și-a dat cu părerea pe pagina de Facebook despre calendarul alegerilor prezidențiale stabilit joi în ședința coaliției. Liberalul susține că cei avantajați în aceste alegeri sunt candidații PNL și PSD, socotind că este vorba despre o competiție între partide și nu între persoane.

  

”Dacă privim cu pragmatism ecuația alegerilor prezidențiale, este limpede că în turul al doilea nu pot ajunge decât candidații PNL și PSD. Așa a fost la toate alegerile prezidențiale de până acum și asta ne confirmă și sondajul CURS.

Candidații partidelor mici sau cei independenți nu au nicio șansă, pentru că alegerile prezidențiale sunt în primul rând o competiție între partide și apoi o competiție între persoane. Dacă un candidat nu reprezintă niciun curent politic, e practic imposibil să transforme favorabilitatea în voturi. Istoria ne confirmă acest lucru – niciun independent nu a luat vreodată mai mult de 10%”, a scris Ionuț Stroe pe Facebook.

Coaliția de guvernare a finalizat joi discuțiile pe marginea calendarului electoral pentru alegerile prezidențiale si parlamentare.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Ciolacu îi raspunde lui Iohannis: Faptul că avem o opinie nu înseamnă că suntem pro-ruși sau că nu mai susținem Ucraina

Redacția

George Simion anunță proteste în fiecare județ, la câteva ore după ce partidul extremist AUR a strâns doar 4000 de oameni la manifestația din București/ Protestul a fost mediatizat intens, inclusiv printr-un anunț plătit pe Facebook cu target de 1 milion de persoane

Redacția

Tortură în închisorile din Rusia – cum persecută sistemul victimele

Redacția
Încarcă...