
Asociația „Lumină și Dar” din Pașcani vine în ajutorul părinților cu posibilități financiare reduse, printr-un program gratuit de tip after-school. Centrul funcționa inițial după programul 8.00-16.30, dar acesta a fost redus cu jumătate de oră. De asemenea, la condițiile de selecție s-a modificat valoarea venitului pe membru de familie, de la 700 de lei la 1.000 de lei.
Programul îi vizează pe elevii din Pașcani și împrejurimi ce provin din familii cu o situaţie socio-economică precară care, în lipsa unui sprijin educaţional constant, sunt cei mai expuşi riscului de abandon şcolar. Centrul after-school beneficiază de sprijin financiar pentru rechizite, materiale didactice necesare, un spațiu recreativ, dar și personal calificat.
Elevii eligibili trebuie să fie de la clasele I-VIII, cu rezultate medii sau excelente. Programul este de la 8.00-16.00 și oferă și o masa caldă pe zi, sprijin prin consiliere psihologică și activități recreative și de petrecere a timpului liber.
Condiții pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii centrului: să aibă 1.000 de lei pe membru de familie (părinți/copii/bunici), condiție obligatorie și situații excepționale (părinți decedați, plecați în străinătate fără a ține legătura cu copilul, familii dezorganizate, monoparentale, abandon, copii din centrele de plasament).
Mai multe informații despre centrul after-school puteți obține la unul din numerele de telefon 0766.463.854 (Costea Florentina) sau 0784.172.692 (Gândac Daniel).


