NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Prognoză meteo. În ultima săptămână din iunie și la mijlocul lunii iulie sunt anunțate ploi

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că ultima săptămână din luna iunie va fi dominată de ploi mai ales în nord-estul țării și la fel se va întâmpla și în săptămâna 6 – 13 iulie. Temperaturile vor fi de vară, normale pentru această perioadă.

Potrivit ANM, în săptămâna 22 – 29 iunie, valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă în jumătatea sudică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, scrie Mediafax. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile estice, sud-estice și local în cele centrale, excedent ce va fi mai pronunțat în nord-estul țării. În rest regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, excepție făcând nord-vestul extrem al țării, unde cantitățile de precipitații vor fi local deficitare.

În perioada 29 iunie – 6 iulie, temperatura aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi ușor deficitare în sud-vestul teritoriului, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

În săptămâna 6 – 13 iulie, temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, însă regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nordice și la munte. Excepție va face sud-estul țării unde cantitățile de precipitații vor fi normale pentru această perioadă.

În perioada 13 – 20 iulie, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

digi24

Advertisements

Related posts

Amenzile de circulatie se majoreaza

Redacția

Cum purtăm corect mănușile de protecție în spații publice. Rafila: Decât să porți o pereche patru ore, mai bine te speli din oră în oră

Redacția

Bărbat mort de Covid după ce a refuzat internarea

Redacția
Încarcă...