Nvidia a înregistrat cea mai mare creştere a capitalizării de piaţă la nivel global, în 2024, datorită interesului exploziv pentru inteligenţa artificială şi cererii puternice pentru cipurile sale centrate pe AI, utilizate în diverse industrii, transmite News.ro. Valoarea de piaţă a producătorului de cipuri a crescut cu peste 2 trilioane de dolari anul trecut, ajungând la 3,28 trilioane de dolari la închiderea anului 2024, ceea ce plasează compania pe locul doi în clasamentul celor mai valoroase companii listate din lume.
În 2023, Nvidia avea o capitalizare de piaţă de 1,2 trilioane de dolari.
În acelaşi timp, Apple şi-a menţinut poziţia de lider global, cu o capitalizare de piaţă care se apropie de un nivel istoric de 4 trilioane de dolari. Această creştere a fost alimentată de entuziasmul investitorilor faţă de îmbunătăţirile anticipate în AI, menite să revitalizeze vânzările mai slabe de iPhone.
Microsoft s-a clasat pe locul trei, cu o valoare de piaţă de 3,1 trilioane de dolari, urmată de Alphabet şi Amazon, fiecare cu aproximativ 2,3 trilioane de dolari.
Aceste companii tehnologice au contribuit semnificativ la creşterea indicilor bursieri în 2024, indicele S&P 500 crescând cu 23,3%, iar Nasdaq cu 28,6%.
» Citește continuarea pe pagina autorului


