RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieIașiSocial

 Procese amânate pe linie la Iaşi pentru anul viitor din cauza protestului grefierilor pentru 25% la salariu. Care sunt excepţiile?

Grefierii s-au pregătit pentru un protest pe termen lung. În perioada imediat următoare, programul cu publicul şi activitatea instanţelor va fi suspendată zilnic în intervalul orar 10.00-12.00. În ziua votării viitoarei legi a bugetului de stat pe 2024, grefierii din instanţe şi parchete vor întrerupe lucrul timp de patru ore. Vor fi efectuate numai activităţile considerate urgente, ceea ce va duce la amânarea majorităţii cauzelor civile, dar şi a cauzelor penale în care inculpaţii nu se află în aresst sau sub control judiciar. Deja acestea au început să fie amânate, primind noi termene de judecată pentru anul viitor. Dintre cauzele civile, pe parcursul procesului vor mai fi judecate cauzele privind minorii, grevele, asigurarea de dovezi, executarea obligaţiei de a face, executările silite, ordinele de protecţie, ordonanţele preşedinţiale, reintegrarea în spaţiul locativ, măsurile asigurătorii sau incompatibilităţile.

În domeniul contenciosului administrativ vor fi judecate litigiile privind achiziţiile publice, suspendarea executării actelor administrative, contestaţiile privind tergiversarea proceselor, amenzile şi ajutoarele publice judiciare. Dintre litigiile cu profesioniştii vor fi judecate sechestrele asiguratorii şi judiciare, dizolvările şi radierile de societăţi comerciale, popririle, sechestrele, somaţiile de plată, plângerile contra rezoluţiilor directorului ORC, litigiile privind insolvenţa persoanelor fizice, precum şi opoziţiile la executare. În cauzele de insolvenţă, vor fi judecate concordatele preventive, acordurile de restructurare, sechestrele, popririle sau deschiderile de proceduri la cererea debitorului.

Dintre cauzele penale aflate în procedura de cameră preliminară vor mai fi judecate doar cele în care instanţa a fost sesizată cu rechizitorii şi cele având ca obiect redeschiderea urmăririi penale. De asemenea, vor fi discutate cauzele cu inculpaţi minori, cele în care inculpaţii se află în arest sau sub control judiciar, cererile de amânare sau întrerupere a executării pedepsei, cele privind cooperarea judiciară internaţională, cererile de comisii rogatorii sau cele de strămutare. De asemenea, vor fi judecate în continuare conflictele de competenţă, abţinerile şi recuzările.

Protestul a fost declanşat vineri, grefierii reclamând faptul că primesc salariile doar parţial. În aprilie, a fost eliminată o plafonare a salariilor din sistemul judiciar, ceea ce a dus la o majorare a salariilor cu aproximativ 25%. Banii necesari plăţilor nu existau însă în buget şi nici nu a fost efectuată o rectificare bugetară, ceea ce a făcut ca noile salarii să nu fie plătite niciodată în întregime. 

  

https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/protestul-grefierilor-pentru-25-la-salariu-procese-amanate-pe-linie-la-iasi-pentru-anul-viitor-care-sunt-exceptiile–370015.html

Related posts

Cum va arăta noul padoc în viziunea administrației locale (foto)

Marius Parteni

Consilierul Bodoașcă critică modul în care se realizează lucrările de asfaltare pe M. Kogălniceanu!

Marius Parteni

Știre falsă în online, cu privire la o așa zisă relocare a unor sisteme ale Armatei Române în Republica Moldova. MApN: Materialul este mincinos

Redacția
Încarcă...