RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Problema apei calde la Paşcani are soluţie: E nevoie de implicare şi bani

Sistemul public de furnizare a agentului termic poate fi unul mult mai eficient pentru cetăţenii municipiului, dacă conducerea RAGCL ar reuşi să rezolve cea mai mare problemă cu care se confruntă la acest moment societatea. Este vorba despre inelul de recirculare al apei, din cauza căreia regia a pierdut foarte mulţi clienţi.

De ani de zile cei care primesc apă caldă de la furnizorul local s-au lovit de o problemă majoră. Când deschideau robinetul de apă caldă, curgea rece. O explicaţie pentru care se întâmplă acest lucru este aceea că sistemul a fost proiectat pentru a asigura servicii unui număr de 12.000 de condominii, dar la acest moment RAGCL mai are în jur de 4.000 de clienţi.  

Conştientă de acest lucru, conducerea RAGCL a început în acest an să refacă circuitul apei în unele centrale.

  

“Una dintre problemele cu care se confruntă regia este lipsa conductei de recirculare pentru apa caldă menajeră iar multe reclamații din partea clienților sunt pe această temă. Am încercat, în cursul acestui an, să implementăm un sistem de recirculare a apei calde în cartierul Micro,  aferent centralei CT2, astfel încât  să întoarcem în centrală apa rece de pe conducta de ducere, să o preîncălzim și să o trimitem fierbinte către clienții noștrii. Proiectul a dat rezultate, avem un feedback bun din partea clienților, sunt mulțumiți că apa caldă vine foarte repede la robinet. Încercăm să întocmim niște devize estimative pentru celelalte centrale, să găsim sursa de finanțare pentru implementarea acestor recirculări pe apă caldă. Am avut discuții cu reprezentanții administrației locale, care ne-au solicitat aceste devize estimative pentru a găsi împreună sursa de finanțare pentru aceste inele de recirculare”, a declarat Sorin Năcuță, director tehnic RAGCL Pașcani. 

Costurile pentru realizarea acestor lucrări nu sunt mari, potrivit reprezentanţilor regiei.”Pentru centrala CT2, noi am folosit resursele proprii, din materialele existente dar un cost estimativ pentru două ramuri într-o centrală termică, ar fi undeva la 20.000 lei. Ca și principiu de proiectare, fiecare centrală a fost prevăzută cu patru ramuri de distribuție a agentului termic și apei calde, deci va fi nevoie de două astfel de lucrări pe fiecare centrală. Pentru o centrală termică, estimăm un cost de 40.000 lei pentru acoperirea întregii lucrări”, a mai adăugat acesta. 

Situaţia a fost discutată în şedinţa Consiliului Local din data de 30 iunie, însă legislativul local nu a venit cu propuneri de susţinere a acestui demers.  

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Primarul din Strunga a depus jurământul! Multe emoții la evenimentul desfășurat astăzi (VIDEO)

Marius Parteni

Exces de zel din partea consilierului care a prezidat ședința de CL:„Aici nu este o zonă de dialog public”

Marius Parteni

Tudor Minea, fostul şef de la Permise prins băut la volan, este din nou şef

Redacția
Încarcă...