NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sport

Primul sens giratoriu din Pașcani a fost montat astăzi. Vezi unde va fi amenajat următorul

Municipiul Pașcani are începând de astăzi primul sens giratoriu. După multe discuții și contradicții pe această temă, acest proiect a fost implementat. Amplasamentul acestuia este la intersecția străzilor Grădiniței cu Calea Romanului.

 

Conform viceprimarului Vasile Axinte, sensul giratoriu este unul experimental, iar în funcție de problemele pe care șoferii le vor ridica cu amplasamentul său, dacă trebuie mărit sau mutat, atunci acest lucru se va întâmpla. Valoarea investiției se ridică la 5.000 lei.   

  

Tot viceprimarul ne-a spus că urmează ca pe ordinea de zi a unei următoarei ședințe de Consiliu Local, să fie promovat un proiect de hotărâre ce vizează construirea unui sens giratoriu, de data aceasta nu experimental, ci fix.

O altă problemă pe care locația respectivă o are, este lipsa unui indicator de orientare. Viceprimarul spune că această problemă se va rezolva în cel mai scurt timp.

Următorul sens giratoriu pe care administrația locală are de gând să îl amenajeze, va fi amplasat la intersecția străzii Grădiniței cu strada Crinilor, pentru că zona este intes circulată, atât de traficul ușor cât și de cel greu. Tot acolo va fi demontată acea jardinieră din mijlocul intersecției iar în locul ei va fi amplasat acel sens giratoriu.  

”Astăzi am procedat la montarea sensului giratoriu la intersecția străzii Grădiniței cu Calea Romanului, deocamdată prin balize și indicatoare de circulație. Urmând ca, după ce se intră într-un ritm normal, să vedem dacă mai trebuie mărit, mutat, vom supune spre aprobare în consiliul local, indicatorii pentru construirea acestui sens giratoriu.” a declara Vasile Axinte, viceprimarul Municipiului Pașcani

Citește și {loadposition articlescategoryload} – Shortcut

Advertisements

Related posts

CS Kosarom Pașcani va juca împotriva Luceafărului Botoșani în primul tur al Cupei României la Fotbal

Marius Parteni

Olimpiada Sportului Școlar Fotbal Gimnaziu, duminică la Sala Municipală de Sport

Răzvan Grecu

Câștigătorii Cupei „Moș Crăciun” la fotbal

Irina Gherasim

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site