Primarul schimbă foaia în discuțiile privind aderarea municipiului la Asociația Regională pentru Serviciile de Apă și Canal. El a modificat proiectul inițiat pentru ședința legislativului local din data de 30 august, cu unul prin care cere înființarea unei comisii de analiză a condițiilor de aderare la ARSACIS.
Din aceasta ar urma să facă parte Dumitru Pantazi – primarul municipiului, secretarul Mircea Zuzan, Ioan Prisecaru și Elena Guzgă din partea Prest Serv Apă și trei consilieri care vor trebui stabiliți la ședința de vineri. Intenția executivului a fost analizată în ședințele economic și juridic la care au participat astăzi consilierii. Aceștia au fost pentru înființarea acestei comisii.
Reprezentare mai mare în asociație
Un alt scop pentru care a apărut această comisie a fost dezvăluit de către consilierul PSD – Vasile Haldan. El a admis faptul că se dorește Regulamentului de Organizare și Funcționare a ARSACIS pentru ca municipiul nostru, alături de Iași să beneficieze de mai multe voturi în Adunarea Generală a Acționarilor. De asemenea se vorbește și despre schimbare președintelui asociației care la ora actuală este Cristian Adomniței – șeful Consiliului Județean Iași.“Sunt multe elemente ce nu ne convin. Noi în cadrul asociației avem un singur vot, la fel ca de exemplu comuna Sirețel, care poate nu are rețea de canalizare. Mai este o chestiune anormală. Președintele Consiliului Județean este și președintele acestei asociații. Prin atribuțiile pe care le are poate determina primarii, în paranteză obliga, unde să adere. Cred că trebuie regândit modul de vot. Pașcaniul nu poate avea un singur vot. Să se facă în funcție de numărul de abonați, lungimea rețelelor sau valoarea investițiilor. De asemenea cred că ar trebui să conducă o altă persoană această asociație. Noi la Pașcani avem un patrimoniu mare, am făcut investiții, trebuie să achităm împrumuturi”, a explicat consilierul Vasile Haldan.
Intenție bună sortită eșecului
Intenția primarului de a plasa strategic în această asociație municipiul Pașcani este una lăudabilă. Din păcate ea vine într-un moment în care independența serviciilor publice la nivel de țară este deja luată multor localități. Subiectul a fost discutat și la nivel de Primăria Iași. Gheorghe Nichita își dorește și el reprezentare pe măsura numărului de locuitori pe care municipiul Iași îl are, dar nu a declarat niciodată oficial acest lucru.
Edilul local și politicienii noștri nu doresc să scape din mână această societate, însă s-au ferit public să explice acest lucru, invocând fel de fel de analize și variante de lucru. Din păcate este prea târziu pentru municipiul nostru să negocieze ceva, tocmai din vina celor care după Revoluție s-au perindat la conducere. Nimeni nu a făcut nimic ca orașul nostru să fie unul important pe harta economică-administrativă a județului și nu doar o masă de votanți.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}