Pas important pentru proiectul ce vizează semaforizarea celei mai aglomerate intersecţii din oraş.
Municipalitatea a primit două oferte din partea unor firme din Piatra Neamţ şi Iaşi care vor să execute lucrarea.
“Încă de anul trecut, Primăria Municipiului Paşcani a făcut această procedură pentru semaforizare în municipiul Paşcani. Au venit două oferte, una din Piatra Neamţ şi una din Iaşi. Colegul meu de la investiţii, alături de cei de la Compartimentul de Achiziţii analizează ofertele. Valoarea se ridică la aproximativ 400.000 lei fără TVA, urmând ca cel mult în două săptămâni să semnăm contractul”, a declarat Cristian Menegon, purtătorul de cuvânt al Primăriei Paşcani.
Celelalte două intersecții ce vor fi semaforizate sunt în zona străzilor Ceferiștilor cu Gării și Grădiniței cu Moldovei, la Constructorul.


