NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Prevenţie medicală fără buget

România este ultima ţară din Uniunea Europeană în privinţa bugetului alocat pentru prevenţia şi promovarea sănătăţii, fiind totodată pe un nefericit prim loc la mortalitatea infantilă.

Pentru a schimba ceva în domeniul prevenţiei, o echipă medicală de la Spitalul de Boli Infecţioase, alături de rezidenţi şi studenţi la medicină, au lansat în urmă cu o lună unul dintre cele mai ambiţioase proiecte privind prevenirea bolilor transmisibile la populaţia de vârstă preşcolară şi şcolară, în scopul reducerii incidenţei bolilor infecţioase. Deşi proiectul nu dispune de finanţare, echipele medicale merg voluntar în şcolile din mediul rural, pentru a efectua un screening al afecţiunilor infecţioase în rândul şcolarilor”.

Echipa medicală condusă de prof. dr. Carmen Dorobăţ şi Doina Azoicăi, decanul  Facultăţii de Medicină din cadrul UMF, vor merge în prima partea a proiectului în localităţile Tomeşti, Focuri, Răducăneni, Cotnari, Schitu Duca, Victoria, Holboca,  Bârnova, Prisăcani, Lungani, Hârlău, Târgu Frumos şi Paşcani.

  

Prima acţiune s-a desfăşurat ieri la Şcoala generală din Tomeşti, unde 65 de copii au fost investigaţi şi le-au fost recoltate probe de exudat faringian în vederea efectuării analizelor medicale. „Programul este extrem de util în strategia de prevenţie a bolilor infecţioase la copii şi ne aşteptăm ca primarii din localităţile din judeţ să fie receptivi. Sperăm ca, împreună cu toate instituţiile care şi-au anunţat implicarea în program, să ne atingem cu succes obiectivele propuse şi să informăm cât mai mulţi copii, părinţi şi profesori, asupra unui set minim de măsuri de prevenţie. După prima acţiune derulată la Tomeşti, unde atât elevii, cât şi profesorii, au fost foarte receptivi şi au înţeles mesajul acestei campanii, suntem optimişti că nu vom întâmpina dificultăţi”, a declarat prof. dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi.

Educaţia sanitară a părinţilor este esenţială

Specialiştii şi-au propus evaluarea copiilor cu risc pentru infecţii acute respiratorii din grupele de vârstă preşcolară, efectuarea screeningului pentru depistarea stării de purtător de streptococ şi pneumococ în anumite grupuri de preşcolari şi şcolari, pentru supravegherea şi controlul infecţiilor. „Ne-am propus ca pe lângă acţiunile de screening să realizăm acţiuni de educaţie sanitară, iar educaţia copiilor pleacă de la părinţi. Echipele de medici vor informa părinţii pentru imunizarea copiilor de vârstă preşcolară cu risc crescut pentru infecţia cu pneumococ şi virus gripal. Consider că realizarea educaţiei pentru sănătate în rândul copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară şi a părinţilor este esenţială. Fără aceasta nu putem vorbi de o prevenire a bolilor infecţioase”, a completat prof. dr. Dorobăţ.

Screening al copiilor nevaccinaţi

Tot în acest program, medicii vor încerca să efectueze un screening al copiilor care, din diferite motive, nu au fost vaccinaţi în programul naţional. „Este o realitate că sunt foarte mulţi copii care, din diferite motive, nu au fost vaccinaţi. Specialiştii noştri vor încerca să-i convingă pe părinţi cât de importantă este vaccinarea şi vor administra dozele acolo unde va fi cazul”, ne-a mai spus prof. dr. Dorobăţ.

Pe lângă localităţile din mediul rural, medicii şi-au propus să meargă pentru început în şapte licee din Iaşi, pentru a le vorbi elevilor despre hepatita B şi C, dar şi despre infecţia cu virusul HIV. „Avem acordul în şapte colegii din Iaşi, unde echipele de medicii vor încerca să deruleze acţiuni de informare asupra infecţiei cu hepatită B şi C, dar şi HIV, şi vor efectua teste în rândul elevilor care îşi vor da acordul”, mai spune specialistul ieşean.

Prevenirea bolilor infecţioase în comunităţile de rromi

Tot în cadrul acestui proiect, medicii şi-au propus să ajungă şi în comunităţile de rromi din judeţul Iaşi. „Sperăm să avem sprijinul primarilor şi să ajungem şi în comunităţile de romi, de unde ne ajung la spital numeroase cazuri. Sporirea educaţiei i-ar ajuta să înţeleagă mai bine cum să se ferească de boli”, a completat managerul Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi.

Medicii nu se aşteaptă să obţină efecte spectaculoase imediat după acest proiect. Timp de un an, echipele medicale vor merge în şcoli şi grădiniţe pentru a le explica şcolarilor şi preşcolarilor cum se poate evita apariţia bolilor uşor transmisibile. „Noi sperăm să ridicăm gradul de educaţie sanitară, iar părinţii să conştietizeze importanţa programului naţional de vaccinare. Totodată, sperăm să-i învăţăm pe părinţi şi pe copii să prevină bolile infecţioase. Sănătatea copiilor noştri este importantă, iar un astfel de program este un prim pas”, a concluzionat prof. dr.  Dorobăţ.

sursa evenimentul.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Advertisements

Related posts

Cum se vor putea angaja străinii în Marea Britanie, după Brexit. Guvernul pregătește un nou sistem de imigrație până la sfârșitul anului

Redacția

Cum îngrijim muşcatele, vedetele balcoanelor

Redacția

Tragedie de „Bobotează”: Un profesor de la „Sadoveanu” a fost găsit spânzurat în casă!

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site