Nici amenzile primite și nici faptul că își riscă viața nu îi sperie pe pietonii pășcăneni care trec strada pe unde vor.
“Aţi traversat strada prin loc nepermis. Conform legii, sancţiunea este de două puncte de amendă”. Este fraza pe care au auzit-o în cursul săptămânii trecute câțiva pietoni , care au fost prinşi de poliţiştii locali traversând strada prin loc nemarcat. Sancţiunea pentru astfel de faptă este amendă cuprinsă între 150 – 225 lei. Polițiștii locali au dreptul să aplice amenzi și șoferilor care şi-au parcat ilegal maşinile, cât și pietonilor care traversează strada prin loc nepermis. Săptămâna trecută au fost sancționați trei pășcăneni cu câte 150 de lei fiecare după ce au traversat strada prin loc nepermis, iar doi șoferi au primit aceeași amendă pentru că au parcat mașina neregulamentar. Agenţii Poliţiei Locale nu au dreptul să oprească în trafic conducătorii auto pentru verificarea actelor, nu au dreptul nici să aplice amenzi pentru alte încălcări ale codului rutier, cu excepţia conducerii pe drumurile care au accesul interzis, parcarea pe locurile destinate persoanelor cu handicap sau parcările şi staţionările ilegale, dar şi pentru încălcări ale codului rutier săvârşite de către conducătorii mopedelor sau ai vehiculelor cu tracţiune animală. De asemenea, poliţiştii locali pot sancţiona şi pietonii care traversează străzile prin locuri nepermise sau bicicliştii care nu respectă prevederile codului rutier.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


