Singurul consilier local declarat homosexual și-a câștigat în instanță dreptul de a-și reprezenta alegătorii în conducerea comunei Dumești. Tribunalul a validat mandatul câștigat de Ștefan Luchian, întorcând decizia inițială a Judecătoriei.
În urmă cu două săptămâni, Judecătoria a aprobat solicitarea comunei Dumești privind validarea mandatelor de consilieri local adjudecate în urma alegerilor locale din iunie. Deși se aflase pe al doilea loc în lista de candidați ai AUR, iar partidul câștigase două mandate, mandatul lui Ștefan Ionuț Luchian nu a fost validat. Partidul solicitase înlocuirea acestuia cu candidatul aflat pe locul al treilea pe listă, iar magistrații Judecătoriei s-au conformat.
Luchian a contestat decizia Judecătoriei, invocând faptul că, prin lege, un consilier ales își pierde mandatul dacă a demisionat sau a fost exclus din partidul pe listele căruia a candidat. Or, el nu demisionase, iar conducerea AUR nu depusese la dosar nicio hotărâre prin care să fi fost exclus din partid. Nici lui nu-i fusese comunicată vreo astfel de hotărâre, pe care ar fi putut de asemenea să o conteste. Adeverința depusă de AUR la dosar preciza doar că Luchian este înlocuit cu altcineva. Judecătoria greșise acceptând-o.
Magistrații Tribunalului au verificat condițiile generale de eligibilitate, constatând că acestea erau îndeplinite de Luchian. Alegerea sa nu se făcuse prin fraudă electorală, iar reprezentanții AUR nu s-au prezentat la proces pentru a demonstra că îl excluseseră din partid. Nici primăria Dumești nu a depus vreo întâmpinare prin care să se opună validării mandatului lui Luchian. Ca urmare, Tribunalul a validat și mandatul acestuia. Noul consilier a reacționat pe pagina sa de Facebook, precizând că abia așteaptă să depună jurământul.