RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

PNL: Vom respecta protocolul de guvernare cu PSD și UDMR, iar Ministerele nu vor fi renegociate

Liberalii anunță că vor respecta protocolul de guvernare cu PSD și UDMR și că nu vor fi renegociate portofoliile ministeriale. Cu 4 luni înaintea rocadei premierilor e nefolositor, argumentează liderul PNL, Nicolae Ciucă. Pentru asigurarea unei tranziții line, liberalii vor înființa un grup de lucru care va evalua și performanța propriilor miniștri.

Reuniți în prima ședință a Biroului Național din acest an, liberalii au discutat despre strategia partidului pentru următoarele luni și au decis, printre altele, înființarea unei echipe de tranziție pentru rotația premierilor din luna mai.

Conform înțelegerii de la înființarea coaliției de guvernare, odată ce PSD va deține șefia Guvernului, Ministerele Transporturilor și Finanțelor ar urma să revină PNL, iar Justiția, Investițiile, Proiectele Europene și conducerea cancelariei premierului ar trebui să ajungă la social-democrați.

Nicolae Ciucă: Nu am discutat și nu am agreat componenta de renegociere de Ministere

În ultimele săptămâni însă, presa a scris că PSD face presiuni asupra PNL pentru modificarea protocolului. Nicolae Ciucă lămurește problema din perspectiva liberalilor.

  

„Vom asigura că prevederile protocolului sunt respectate, că are loc rocada, iar componenta aceasta de a renegocia Ministere și de a analiza orice alte posibilități de schimbare în interiorul coaliției nu am discutat-o, nu am agreat-o”, a spus Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă, despre încrederea în PSD: Există o doză

Premierul Nicolae Ciucă a fost întrebat dacă are încredere în PSD: „Cred că este momentul în care să recunoaștem că există și o doză de încredere între noi, indiferent de contextul și de discuțiile care au loc de o parte și de alta”.

Să mai spunem că echipa de tranziție din cadrul PNL va avea printre obiective și elaborarea unei strategii a partidului „cu posibile adaptări din punct de vedere doctrinar și ideologic”, în vedere tranziției la noul plan de guvernare după rotativă.

europa fm

Related posts

O tânără din Pașcani, membră în conducerea noii alianțe politice “AER”

Marius Parteni

Capcanele legii initiate de Liviu Dragnea. De ce poate fi periculoasa incriminarea “defaimarii sociale” pentru libertatea de exprimare in presa, pe Facebook si bloguri

Redacția

Important pentru persoanele interesate să intre în Corpul Experților Electorali, din calitatea de președinte sau locțiitor la secțiile de votare

Marius Parteni
Încarcă...