
Două pasaje pietonale subterane vor fi amenajate în Târgu Frumos şi Podu Iloaiei cu fonduri PNRR. Proiectele fac parte dintr-un program naţional iniţiat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), iar execuţia trebuie finalizată până în anul 2026. În primă etapă, programul prevede construirea a 10 pasaje în trei judeţe: Prahova (7), Iaşi (2) şi Neamţ (1). Ultimele trei vor fi implementate „la pachet” de către CNAIR: săptămâna trecută a fost semnat un contract de finanţare pentru realizarea documentaţiilor, iar, zilele trecute, autoritatea centrală a lansat licitaţia.
Contractul are o valoare de circa un milion de lei şi prevede întocmirea studiului de fezabilitate şi a proiectului pentru autorizarea lucrărilor. Documentaţiile tehnice au termen de execuţie finalul anului 2024. „Ulterior, se va lansa rapid licitaţie de proiectare şi execuţie astfel încât pasajele să fie gata în 2026”, ne-a declarat ieri directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRPD) Iaşi, Ovidiu Laicu.
Unde vor fi amenajate pasajele subterane
Potrivit directorului DRDP Iaşi, pasajul din Podu Iloaiei va fi în zona Primăriei, pe drumul european, între cele două treceri de pietoni existente. „Realizarea pasajului pietonal subteran va presupune şi desfiinţarea celor două treceri de pietoni, de la farmacie şi Primărie”, a comentat Ovidiu Laicu. În zona amplasamentului propus, sunt mai multe obiective de interes public: unităţi şcolare, biserică, sediul poliţiei şi un spital. „Amplasamentul din oraşul Podu Iloaiei este înregistrat în evidenţele Poliţiei Rutiere ca fiind un punct negru ca urmare a accidentelor produse în perioada 2015 – 2019”, se arată în caietul de sarcini aferent licitaţiei pentru întocmirea studiului de fezabilitate. În cazul oraşului Tg Frumos, pasajul pietonal subteran este propus în zona sediului Primăriei, unde se află în prezent o trecere de pietoni. În zonă, sunt, de asemenea, diverse obiective cu destinaţii administrative, educaţionale, economice şi spirituale – Primărie, şcoală generală, liceu, biserică.
Conform CNAIR, construcţia celor două pasaje are ca scop principal prevenirea accidentele rutiere. Studiile de fezabilitate în ambele situaţii trebuie să cuprindă, printre altele: planul de situaţie al amplasamentului (soluţii de amplasare, dimensiuni proiect, desene iniţiale etc.), lucrările de adaptare (trotuare, sisteme de canalizare etc.), fazele operaţiilor de excavare, o evaluare de costuri şi un grafic de execuţie. „Pentru zona influenţată de pasajul subteran, studiile de teren trebuie efectuate şi întocmite cât se poate de extins şi de exact”, se mai arată în documentaţia de atribuire.
În ceea ce priveşte accesul în pasaj, cerinţele minime pentru elaborarea studiului sunt: lift pentru persoane cu dizabilităţi, scară fixă şi scară rulantă şi supraveghere video. În acelaşi timp, trebuie prezentată posibilitatea de alimentare cu energie de la panouri solare. „Pasajul trebuie să fie prevăzut cu sisteme de scurgere a apelor pluviale spre sistemul de canalizare sau alţi emisari, evacuarea apelor realizându-se pe cât posibil natural, fără utilizarea unui sistem de pompare a apei. Iluminatul se va realiza cu lămpi pe bază de LED”, se mai precizează în documentaţia de atribuire a contractelor. Celălalt pasaj pietonal subteran, care va fi implementat în paralel cu cele două de la Iaşi în cadrul aceluiaşi proiect, este prevăzut în judeţul Neamţ, în localitatea Bicaz.


