News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Peste 4 ani de abia vom avea SF-ul și Proiectul pentru Autostrada Ploiești – Brașov. Grindeanu acuză că așa a făcut licitația fostul ministru al Transporturilor

Actualul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că a preluat o situație complexă în privința proiectului Autostrăzii Ploiești – Brașov și că deși nu îi face plăcere să invoce „greaua moștenire”, trebuie să spună „că asta a preluat în acest moment”: faptul că în licitația încheiată pentru lucrările privind Studiul de Fezabilitate și Proiectarea au fost prevăzute perioade de execuție de 30, respectiv 44 de luni. În aceste condiții, a conchis Grindeanu, despre partea de execuție a lucrărilor se va putea vorbi doar peste 4 ani, în cazul în care cei care au câștigat licitația organizată de vechiul ministru Lucian Bode nu vor avea bunăvoința de a accepta o reducere a termenelor prevăzute în contract.

Prezent în emisiune la Digi24, Sorin Grindeanu a fost chestionat despre continuare Autostrăzii de la București, pe porțiunea Ploiești – Brașov, tronson care ar ajuta imens la descongestionarea traficului de pe Valea Prahovei.

Grindeanu a răspuns că lucrările pentru Studiul de Fezeabilitate (SF) și pentru Proiectare au fost scoase la licitație la începutul lui 2021, de către fostul ministru.

„Licitația s-a închieat înainte să vin eu la Minister, iar Caietul de Sarcini spune așa: pentru SF, 30 de luni de execuție,

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului care ar putea susține viața

Redacția

SURSE PNL, divizat privind noul premier. Mai mulţi lideri susţin varianta Ciucă la şefia noului Guvern, liberal agreat şi de PSD

Redacția

Franţa își ridică nivelul de alertă antiteroristă după atacul de la Moscova, la „urgenţă de atentat”

Redacția
Încarcă...