RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Local

Persoană inconștientă, resuscitata, după ce a fost extrasă dintr-o groapă, la ieșirea din Pașcani


Un incident grav a avut loc astăzi, 19 ianuarie, în municipiul Pașcani, pe strada Crizantemelor, unde o persoană a căzut într-o groapă cu o adâncime de aproximativ 4 metri.


La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Secției de Pompieri Pașcani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj format din șase militari, precum și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Iași, cu medic.


Victima a fost găsită în stare de inconștiență. Pompierii au asigurat zona și au reușit extragerea acesteia în condiții de siguranță, persoana fiind predată echipajului medical.
În prezent, cadrele medicale efectuează manevre de resuscitare, intervenția desfășurându-se în cooperare cu forțele ISU, care asigură sprijinul necesar la locul evenimentului.

Related posts

Atac Cibernetic, dar și parlamentar! Angajații Spitalului CF Pașcani, dar și cei ai structurilor din țară, nu și-au încasat salariile!

Marius Parteni

Dezinsecție amânată la Pașcani

Redacția

Fermierii din zona Pașcani sunt invitați la o întâlnire privind noutățile legislative și finanțările în agricultură

Oana
Încarcă...