RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Permis auto 2021: Anul acesta, carnetul de șofer se obține în condiții noi

Anul încheiat de puțină vreme a adus o serie de modificări importante în ceea ce privește regulile pentru redobândirea permiselor auto sau sumele ce trebuie plătite pentru obținerea lor. Apoi, pe lângă celelalte noutăți, s-a stabilit că permisele obținute în Marea Britanie pot fi preschimbate, în continuare, în România, fără să fie nevoie de susținerea unui examen sau test, chiar și după Brexit.

1. Tarifele pentru permisele auto și certificatele de înmatriculare sunt mai mari și se plătesc altfel

Din vara lui 2020, cei interesați de obținerea permisului de conducere sau a certificatului de înmatriculare trebuie să plătească taxe mai mari.

Concret, tarifele valabile din iunie 2020 sunt:

  
  • 89 de lei pentru obținerea permisului auto (înainte era 68 de lei);
  • 49 de lei pentru certificatul de înmatriculare (înainte era 37 de lei).

Tot legat de taxe, din toamna lui 2020, cele pentru permisul auto, certificatele de înmatriculare și autorizațiile de circulație provizorie nu se mai pot achita la ghișeele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Asta înseamnă că cei interesați de eliberarea unor noi acte trebuie să plătească înainte taxele și să aibă la ei dovada efectuării plății.

Din luna septembrie 2020, mai multe taxe, inclusiv cele pentru permis de conducere, certificat de înmatriculare, autorizația de circulație provizorie sau pentru pașaport, se pot plăti prin platforma ghiseul.ro.

Totodată, DRPCIV dă posibilitatea celor interesați, începând cu ultima lună a lui 2020, de a plăti taxele pentru eliberarea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare şi pentru autorizaţia de circulaţie provizorie și pe site-ul instituției.

Plata se poate efectua accesând site-ul www.drpciv.ro, servicii online – plăți sau la finalizarea programării online la ghișeu, utilizând cardul bancar.

Astfel, acum, pe lângă plata pe site-ul DRPCIV, taxele amintite se pot plăti prin intermediul mijloacelor de plată online, a mandatului poştal, prin intermediul unităţilor CEC Bank sau a terminalelor de plată ZebraPay.

2. O listă nouă cu unitățile medicale în care se obține fișa medicală pentru permisul auto

Tot spre sfârșitul lui 2020, autoritățile au publicat o nouă listă a unităţilor medicale din ţară autorizate să elibereze fişa medicală pentru obţinerea sau preschimbarea permisului de conducere.

Concret, lista cuprinde 619 unităţi medicale din întreaga ţară, însă nu toate dintre acestea au fost autorizate în specialităţile medicale necesare obţinerii permisului de conducere, respectiv medicină internă, oftalmologie, ORL, neurologie, psihiatrie şi ortopedie-traumatologie.

Fișa medicală este necesară pentru schimbarea unui permis expirat cu unul cu o nouă valabilitate, dar nu și pentru situațiile în care permisul auto a fost furat, deteriorat, pierdut sau titularul şi-a schimbat numele.

3. Reguli noi pentru redobândirea permiselor suspendate

Șoferii care au permisul suspendat și vor să recapete mai repede dreptul de a conduce trebuie să depună cererile până în a 30-a zi, respectiv a 45-a zi a perioadei de suspendare. Interesant este că, spre deosebire de ce se-ntâmpla înainte, acum, cererile sunt soluționate în cel mult cinci zile de la depunere.

Mai exact, titularul cererii pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului va trebui să primeacă un răspuns în cel mult cinci zile, fie el afirmativ sau negativ.

Pot solicita reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce doar șoferii care au permis auto de peste un an și care au fost declarați admiși la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație.

4. Noi țări pentru care permisele auto se preschimbă fără examen

Ministerul Afacerilor Interne a stabilit, în toamna anului ce s-a încheiat recent, că în Lista cuprinzând statele membre ale Convenţiei asupra circulaţiei rutiere, emitente de permise de conducere naţionale ce pot fi preschimbate fără examinarea sau testarea deţinătorilor unor astfel de permise se adaugă 11 noi țări emitente de permise auto ce pot fi preschimbate în România fără examen, ducând numărul lor total la 59. Printre acestea se numără și Irak, Palestina, Regatul Thailanda și Principatul Liechtenstein.

În același timp, s-a stabilit și că, deși s-a încheiat perioada de tranziție convenită prin Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, și după 1 ianuarie 2021, permisele obținute în Marea Britanie pot fi preschimbate în țara noastră fără să fie nevoie de susținerea unui examen sau test.

Regulile pentru obținerea permisului

După cum stabilește Codul rutier, pot obține permisul de conducere pentru vehicule precum cele din categoriile B și BE persoanele care au făcut 18 ani (și, în unele cazuri, 16 ani). Cei de 16 ani pot obține permisul pentru cvadriciclurile din categoria B1.

Pentru a-l obține însă, pe lângă vârsta minimă, cei interesați trebuie să îndeplinească mai multe condiții și să susțină un examen format din două probe: cea teoretică și cea practică. Concret, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a obține dreptul de a conduce un vehicul pe drumurile publice sunt:

  • să fie aptă din punct de vedere medical şi psihologic pentru conducerea pe drumurile publice a autovehiculelor din categoriile şi subcategoriile pentru care solicită examinarea;
  • să facă dovada pregătirii teoretice şi practice, realizată prin cursuri organizate de unităţi autorizate pentru categoriile/subcategoriile pentru care solicită examinarea;
  • să facă dovada că domiciliază sau că are reşedinţa pe raza serviciului public de permise unde vrea să susțină examenul și să obțină carnetul;
  • să nu fi fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice sau pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie.

În ceea ce privește examenul pentru permisul auto, candidații trebuie, mai întâi, să dea proba teoretică (sala) și, dacă trec de aceasta, pot susține și proba practică (traseul). În caz contrar, vor trebui să susțină din nou proba teoretică, după cel puțin 15 zile.

avocatnet.ro

Related posts

Răfuielile interlope, scăpate de sub control? Luptă cu săbii prin tot oraşul, de la poker

Redacția

Accident rutier la ieșirea din Gâștești spre Moțca! Trei autoturisme și șase persoane implicate! (VIDEO)

Redacția

Femeie din Botoșani dispărută de acasă, găsită carbonizată după 2 zile. Prima ipoteză a anchetatorilor este tulburătoare

Redacția
Încarcă...