RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Pașcaniul a primit finanțarea de 4 milioane de euro pentru achiziția a șase autobuze electrice și a unor stații de încărcare

Un nou proiect important pentru municipalitate a primit ieri aprobarea ministerului de resort pentru a fi finanțat în următoarea perioadă. Este vorba despre cel care privește achiziția a șase autobuze electrice, care să le înlocuiască pe cele ce operează acum trasportul public. Mai mult, va fi înființat și un traseu Pașcani – Cozmești, care va fi operat de unul dintre aceste autobuze electrice.

Anunțul a fost făcut astăzi de către Claudiu Bodoașcă, administratorul public al Municipiului Pașcani.

„O nouă veste bună pentru comunitatea noastră și anume faptul că ieri a fost aprobată o altă cerere depusă de către Municipiul Pașcani prin PNRR pentru achiziția de autobuze electrice. Astfel că, împreună cu cealaltă cerere aprobată și anume gestionarea inteligentă a sistemului de transport public, în următorii 2 ani, Pașcaniul va beneficia de un transport public modern, ecologic care să satisfacă toate nevoile unei comunități europene. Valoarea finanțării este de peste 18.800.000 lei. Aceasta se adaugă la celelalte cereri de finanțare aprobate până acum. La finalul evaluărilor pe PNRR, cred că vom avea cereri de finanțare aprobate de peste 20 de milioane de euro pentru Municipiul Pașcani”, a declarat Claudiu Bodoașcă, administratorul public al Municipiului Pașcani.

Odată cu aceste autobuze vor veni și opt stații de încărcare rapidă și două cu încărcare lentă. În cadrul proiectului, se vor mai achiziționa suplimentar față de acestea, un număr de zece stații de încărcare amplasate pe raza teritorială a Municipiului Paşcani și două stații de încărcare amplasate pe raza teritorială a Comunei Stolniceni-Prășescu.

  

Valoarea totală a investiției: 3.827.040 de euro (fără TVA), adică 18.839.369,81 lei (cu TVA).

Related posts

Primarul a pierdut lupta cu Geiger Transilvania: procurorii au constatat că directorul societății nu a falsificat documente în cadrul licitației pentru PIDU! (DOC)

Răzvan Grecu

Un consilier local îl pune pe primarul Dumitru Pantazi să-i roage pe cei de la ApaVital să acopere corespunzător șanțurile săpate!

Răzvan Grecu

Avertizare pentru bugetari: Ludovic Orban anunță restructurări. Vor fi afectați 150.000 de oameni

Redacția
Încarcă...